Moment important pentru sănătate în regiunea de Vest. Timișoara va avea un Institut Regional de Oncologie

By Alina Alexandru Add a Comment 3 Min Read
3 Min Read

A fost predat către constructor amplasamentul pentru viitorul Institut Regional de Oncologie Timișoara. Investiție de 250 de milioane de euro

Construcția abandonată de mulți ani primește o nouă șansă. Odată cu ea, o nouă speranță apare și pentru bolnavii de cancer care vor putea fi tratați în viitorul centru medical. Sistemul medical din vestul României face un pas important spre modernizare. Amplasamentul pentru viitorul Institut Regional de Oncologie din Timișoara a fost oficial predat, proiectul fiind unul dintre cele mai importante din țară în domeniul infrastructurii medicale. Acesta va răspunde unei nevoi urgente din sănătatea publică.

institutul regional de oncologie timisoara

Predarea terenului pe care va fi construit institutul marchează trecerea la faza de proiectare tehnică detaliată, premergătoare începerii lucrărilor propriu-zise. Proiectul este derulat în baza unui contract recent semnat pentru proiectare și execuție.

Odată finalizat, Institutul Regional de Oncologie Timișoara va fi un centru medical de excelență. Va fi integrat în rețeaua națională de tratament oncologic. Instituția va oferi servicii avansate și tratamente personalizate. Potrivit autorităților, institutul va deservi județele din vestul țării. Acesta va deveni un reper în lupta împotriva cancerului care se va remarca prin infrastructură modernă și calitatea actului medical. Viitorul institut va dispune de 250 de paturi de spital.

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, declară că etapa de proiectare va fi gata anul acesta. Construcția efectivă ar urma să înceapă în 2026, cu un termen de finalizare de 36 de luni.

„Va fi, în primul rând, un institut de nivel național, care va asigura servicii medicale complexe, integrale de oncologie, de la medicină internă, oncologie propriu-zisă medicală, chirurgie ATI, radioterapie, chimioterapie, servicii de paliație, spații didactice pe lângă laborator, imagistică, radioterapie de nivel înalt, pentru managementul integrat al pacientului oncologic” – a declarat Dorel Săndesc, managerul Spitalului Județean „Pius Brânzeu”

A fost lansată licitația pentru noul Institut Oncologic Regional din Timișoara, cea mai mare investiție medicală din afara Capitalei

DSP, în calitate de reprezentant local al Ministerului Sănătății, își asumă un rol activ în monitorizarea atentă a etapelor de implementare. Autoritatea  a subliniat că va continua colaborarea strânsă cu instituțiile competente și executantul lucrărilor pentru a asigura respectarea termenelor și standardelor asumate.

Share This Article
Leave a Comment

Lasă un răspuns