Șantierul din Piața Traian începe să dea roade. S-a început montarea primelor plăci de piatră naturală, un semn că lucrările din piață se apropie treptat de linia de sosire.
Lucrările se află la cinci luni de la începutul șantierului. Vestea bună e că vechea piatră cubică nu se aruncă. Aceasta va fi refolosită la baza clădirilor istorice din piață, pe străzile incluse în proiect din cartier și va prinde o a doua viață în noile locuri de parcare amenajate prin zonă.
Transformarea face parte dintr-un plan amplu de reamenajare a cartierului Traian. O investiție de 34 de milioane de euro, din care peste 14 milioane de euro reprezintă fonduri europene prin Programul Regional Vest 2021-2027.
Proiectul vizează modernizarea a 4 piețe și 15 străzi, ceea ce înseamnă aproximativ 60.000 de metri pătrați de spațiu public refăcut de la zero. Pe lângă străzile degradate și rețelele edilitare vechi, șantierul aduce și linii de tramvai înnoite, suprafețe verzi mult extinse prin plantarea a 355 de arbori noi, dar și zone pietonale generoase.
Prin toate aceste schimbări la fața locului, autoritățile mizează pe faptul că vechea zonă istorică a Timișoarei va ieși din nou la lumină și va redeveni un pol plin de viață. Astfel cartierul să devină practic un al doilea centru istoric al orașului, atât ca aspect, cât și ca puls social.













