Moș Crăciun a ajuns la sportivii clubului ACS Galaxy Timișoara. VIDEO

By Redacție Add a Comment 2 Min Read

Magia Crăciunului pe teren. Moș Crăciun a premiat micii campioni ai ACS Galaxy Timișoara

Atmosferă de sărbătoare la Școala de Fotbal ACS Galaxy Timișoara, unde copiii din mai multe generații s-au bucurat de tradiționala serbare de Crăciun. 

“Aș vrea să vă urez sărbători liniștite, binecuvântate alături de cei dragi, să avem un an, 2025, mult mai bun, pentru ca am observat că în anii care au trecut până acum, a început să ne lipsească bunătatea, am devenit, din păcate, foarte răi și asta nu cred că ne face cinste, întreaga societate are de suferit. O să primească copiii o medalie și o diplomă după care o să cântăm împreună o colindă, apoi o să îl primim pe Moș Crăciun”, a declarat Silviu Bălace

Momentul culminant a fost sosirea lui Moș Crăciun, care a împărțit daruri tuturor jucătorilor, răsplătindu-le astfel efortul și pasiunea pentru fotbal.

Copiii de la ACS Galaxy au avut un an plin de realizări, cucerind trofee importante la diverse turnee naționale și internaționale. În cadrul serbării, au fost premiate cu medalii și diplome, meritele deosebite ale tinerilor jucători, subliniind munca depusă de aceștia pe teren, dar și spiritul de echipă și dedicația.

Școala de fotbal ACS Galaxy Timișoara, condusă de Silviu Bălace, fost jucător la Poli Timișoara, și Goța Goran, președintele clubului, se bucură de un parteneriat oficial cu renumitul club sârbesc Steaua Roșie Belgrad. Această colaborare oferă copiilor oportunități unice de a învăța și de a crește în spiritul performanței, sub îndrumarea unor antrenori și structuri de elită.

Evenimentul a fost un prilej de bucurie, dar și de recunoaștere a progresului obținut de micii fotbaliști. Cu această ocazie, conducerea clubului le-a transmis tuturor un mesaj de felicitare și încurajare pentru anul ce urmează.  

ACS Galaxy Timișoara continuă să fie o școală dedicată dezvoltării excelenței în fotbal și formării unor viitori campioni.

Share This Article
Leave a Comment

Lasă un răspuns