Guvernul propus de Siegfried Mureșan a fost respins de Parlament, iar criza politică intră într-o nouă etapă. Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că va convoca din nou partidele la Palatul Cotroceni pentru consultări.
Consultările vor avea loc luni, iar în aceeași zi, în cursul după-amiezii, șeful statului va nominaliza o nouă propunere pentru funcția de prim-ministru.
„Am trăit astăzi un nou eșec al membrilor Parlamentului de a constitui o majoritate în jurul unui guvern. Îi mulțumesc lui Siegfried Mureșan pentru că și-a asumat această responsabilitate, a făcut-o în mod serios, a venit cu un program de guvernare, cu o formulă de guvern”, a declarat Nicușor Dan.
Președintele României spune că tentativa de formare a Guvernului a fost necesară pentru ca partidele să înțeleagă că este nevoie de compromisuri pentru formarea unei majorități.
„Cred că a fost un pas necesar, pentru ca fiecare dintre noi, partide, cetățeni, să înțelegem că este nevoie de consens în politică. Politica este despre consens și majoritatea este despre consens”, a transmis șeful statului.
Nicușor Dan le cere partidelor ca, până la următoarea rundă de consultări, să își organizeze ședințele interne și să vină cu o soluție care să poată trece de votul Parlamentului.
„Cer partidelor ca, în acest răgaz, să își organizeze ședințele interne și să vină de data asta cu soluții care să poată să treacă. Și, din nou, pentru ca acest lucru să se întâmple, este nevoie de consens și este nevoie ca partidele să lase fiecare de la ele, astfel încât să se ajungă la acest consens”, a spus președintele României.
Nicușor Dan a transmis și un mesaj către români și partenerii externi ai țării, afirmând că România își va păstra direcția pro-occidentală și își va respecta angajamentele financiare.
„Îi asigur pe români și pe partenerii noștri că vom păstra direcția pro-occidentală și că vom respecta angajamentele financiare pe care le-am luat”, a declarat președintele României.
După respingerea Guvernului Mureșan, negocierile politice se reiau. Partidele vor fi chemate luni la Palatul Cotroceni, iar ulterior Nicușor Dan va anunța noua nominalizare pentru funcția de prim-ministru.











