Noua Clinică ORL a Spitalului Municipal din Timișoara intră în etapa finală de pregătire
Noua Clinică, construită de la zero, a fost dotată recent cu echipamente medicale performante și mobilier adaptat nevoilor pacienților și personalului medical.
Printre dotările achiziționate se numără echipamente endoscopice și audiologice de ultimă generație, microscoape, aspiratoare, radiocautere, lămpi germicide, dar și mobilier medical specializat, precum paturi de consultație, scaune și dulapuri de depozitare.
„Noua Clinică ORL nu înseamnă doar o clădire modernă, ci o șansă reală ca timișorenii să primească îngrijiri medicale la standarde europene. Echipamentele și dotările aduse le vor permite medicilor să îmbunătățească actul medical și să reducă timpii de așteptare pentru pacienți. Este un pas concret pe care îl facem pentru o sănătate mai bună pentru întreaga comunitate”, spune primarul Dominic Fritz.
Clinica, situată pe Bulevardul Revoluției, va oferi servicii în regim ambulatoriu: consultații specializate, investigații audiologice și vestibulare, tratamente pentru afecțiuni ale urechii, nasului și gâtului. Noua unitate dispune de 10 cabinete dotate cu aparatură de ultimă generație, 2 săli de tratament și o sală ultramodernă pentru urgențe, precum și un amfiteatru destinat studenților.
Proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Sănătate 2021-2027, având o valoare de 2.603.990 lei pentru echipamente medicale și 204.584 lei pentru mobilier (fără TVA).
În paralel, licitația pentru dotarea cu echipamente medicale a noii clădiri a Clinicii de Balneologie este în etapa de evaluare.
Citește: Peste 500 de copii de la o școală din Timiș rămân fără programul „Masă sănătoasă”


