Clanurile de rromi din Timișoara revin la vechile obiceiuri. Orice întâlnire, un prilej de a-și măsura supremația, fie cu pumni, fie cu pistoale, cuțite sau săbii. Așa s-a întâmplat și în seara de miercuri, când la o nuntă din Timișoara două clanuri de rromi din oraș au spart petrecerea.
Nuntașii s-ar fi luat la ceartă în parcarea hotelului de pe Calea Lugojului. În jurul orei 20:30, un apel la 112 anunța ca 4 bărbați ar fi început un scandal de proporții cu înjurături, amenințări și pumni în toate direcțiile. La fața locului au ajuns 5 echipaje de poliție și două ale jandarmeriei pentru a calma spiritele. Oamenii legii nu au mai găsit nimic la fața locului.
Citește și: Un român și-a pierdut viața și alte două persoane sunt rănite grav, într-un accident pe M5, în Ungaria
,, În aceasta seara, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că in parcarea unui hotel de pe Calea Lugojului din Timișoara a avut loc un scandal între mai multe persoane.
Ajunși la fata locului, polițiștii nu au găsit nicio persoană, însă au început verificările pentru identificarea și depistarea persoanelor implicate, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, continuând cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii incidentului” transmit reprezentanții IPJ Timiș.
One thought on “Nuntă încheiată cu bătaie, la Timișoara”