Ordonanţa anti-speculă, adoptată de Guvern

Guvernul a adoptat, joi, ordonanța anti speculă, care îi va permite să emită hotărâri, în anumite situații, prin care să definească produsele de risc

Înainte de  ședința de la Guvern, premierul Nicolae Ciucă a declarat că este importantă asigurarea unui cadru “cât se poate de bine reglementat şi onest între cerere şi ofertă” pentru a putea combate “orice creştere artificială a preţurilor”.

Astfel, în situaţii de criză, Guvernul poate să stabilească prin hotărâre care sunt produsele de risc, urmând ca acestea să fie evidenţiate în funcţie de natura crizei şi a produsului.

Hotărârea va fi emisă pentru o perioadă limitată de timp, de şase luni din zile, care poate fi prelungită succesiv, pentru o perioadă de trei luni de zile.

Vicepreşedintele Consiliului Concurenţei a precizat că în sfera Consiliului Concurenţei se află acele distorsiuni din piaţă care apar în domeniul bussines to bussines, care afectează întreprinderile. ANPC se va ocupa de punerea în aplicare a actului normativ, în ceea ce priveşte protecţia consumatorului final.

Sfera de protecţie gândită de noi este duală (..) Pe de o parte urmărim o bună funcţionare a pieţelor, în sensul în care, în anumite perioade de criză, pentru anumite produse, dorim să împiedicăm crearea de stocuri nejustificate, generarea de cerere artificială pe piaţă, în scopul revâzării la preţuri mult mărite, nejustificat de mari, pe de o parte, şi tot în sensul bunei protejării bunei funcţionări a pieţelor, ne-am gândit la împiedicarea limitării producţiei, tocmai în aceeaşi idee de a împiedica o cerere artificială”, a spus vicepreşedintele Consiliului Concurenţei, Dan Virgil Pascu, potrivit News.ro.

Lasă un răspuns