Primăria Municipiului Timișoara a atras patru oferte la licitația pentru lucrările de regenerare urbană din zona Pieței Traian
Proiectul își propune să transforme cartierul Fabric într-un spațiu public modern și atractiv, păstrând respectul pentru arhitectura și istoria locului.
„Faptul că patru firme s-au înscris la licitație ne arată că proiectul Pieței Traian este unul atractiv. Sunt încrezător că vom putea demara lucrările pe care le așteaptă întreaga comunitate și că vom transforma cartierul Fabric într-un spațiu public modern, verde și deschis oamenilor, cu respect pentru istoria locului”, a declarat primarul Dominic Fritz.
La procedura de achiziție s-au înscris următoarele asocieri de firme:
– TEHNODOMUS (Leader) – DRUM INSERV
- PORR CONSTRUCT (Leader) – Electroechipament Industrial
-
THEDA MAR DESIGN (Leader) – LEMACONS, TANCRAD, CITADINA 98, CONSTRUCTIM SA
– CORNELL’S FLOOR SRL (Leader) – ROGERA PREST COM, CORNELL’S TEHNIC CONSTRUCT
Proiectul prevede modernizarea a aproximativ 60.000 mp de spațiu public, incluzând reabilitarea străzilor degradate, înlocuirea liniei de tramvai și a rețelelor edilitare, extinderea suprafețelor verzi și plantarea a 355 de arbori noi și crearea de spații pietonale generoase și zone pentru viață urbană activă.
Lucrările vor fi realizate pe un amplu perimetru care cuprinde străzi precum Bd. 3 August 1919 (parțial), Ion Luca Caragiale, Dr. Gheorghe Marinescu, Episcop Joseph Lonovici, Rabin Dr. Ernest Neumann, Dacilor, Ștefan cel Mare (parțial), Anton Pann, Titel Petrescu, Costache Negruzzi (parțial), Petre Ispirescu, Ecaterina Teodoroiu (parțial), Zăvoi și Ion Mihalache.
Valoarea totală a proiectului este de 34 de milioane de euro, dintre care peste 14 milioane de euro provin din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Regional Vest 2021–2027, Intervenția Regională 7.1.A – Revitalizare și Regenerare Urbană.
Contractul de execuție are o valoare estimată la 120,2 milioane lei (fără TVA), iar termenul de finalizare este de 24 de luni, cu lucrări desfășurate etapizat pentru a limita disconfortul locuitorilor.