Lacrimi, credință și flori la Timișoara! Pelerinajul Floriilor a adunat sute de suflete pe străzi. VIDEO

Știri din Timișoara-Pagina de Timiș
Redacția Pagina de Timiș
Redacția Pagina de Timiș este echipa editorială a publicației Pagina de Timiș. Articolele semnate de redacție sunt realizate pe baza informațiilor oficiale, comunicatelor instituțiilor publice, documentării...
1 Min Read
Pagina de Timiș | Sute de credincioși au umplut străzile Timișoarei la Pelerinajul Floriilor

Cu ramuri de salcie, icoane și speranță în priviri, credincioșii l-au însoțit pe Mitropolitul Banatului într-un marș emoționant prin oraș: „E o dublă biruință – a credinței și a libertății”

Momente pline de emoție și spiritualitate s-au trăit sâmbătă în inima Banatului, acolo unde sute de oameni au umplut străzile orașului pentru a marca intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, prin Pelerinajul Floriilor.

Cu toaca bătând solemn și pașii ritmați de rugăciune, credincioșii tineri, vârstnici, familii întregi au pornit în marș din fața Catedralei Mitropolitane, purtând crengi de salcie, flori, cruci și icoane. Atmosfera a fost una încărcată de liniște și reverență, dar și de bucurie profundă.

Însuși Mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan, a fost în mijlocul mulțimii și a rostit un mesaj puternic:

„Pelerinajul Floriilor are o dublă semnificație la Timișoara, comemorăm intrarea Mântuitorului în Ierusalim, dar și curajul celor care, în urmă cu 35 de ani, au pornit un alt marș, pentru libertate”.

Așa cum o fac an de an, timișorenii au arătat că tradiția, credința și speranța nu se pierd – ba din contră, se transmit mai departe, cu aceeași forță care a dus, cândva, la începutul unei revoluții.


Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Redacția Pagina de Timiș este echipa editorială a publicației Pagina de Timiș. Articolele semnate de redacție sunt realizate pe baza informațiilor oficiale, comunicatelor instituțiilor publice, documentării editoriale și verificării din surse publice.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns