Doi suspecți acuzati de furt de date personale și tranzacții frauduloase
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Timiș au efectuat percheziții la locuința a doi suspecți, un cuplu de concubini, în localitatea Bencecul de Sus, comuna Pischia. Acțiunea face parte dintr-o anchetă în care se investighează infracțiunea de “efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos”, în cadrul căreia sunt documentate 18 acte materiale.
Conform anchetatorilor, cei doi concubini sunt acuzați că au folosit datele personale ale unui apropiat, fără acordul acestuia, pentru a efectua plăți online, de 18 ori, într-o perioadă de timp relativ scurtă, valoarea totală a tranzacțiilor fiind de peste 3.000 de lei. Victima, un membru al cercului apropiat de suspecți, a sesizat autoritățile, iar în urma investigațiilor a fost descoperită activitatea infracțională.
CITEȘTE ȘI: Percheziții la ,,promotorii” lui Călin Georgescu: Influencerul Alin Borcan a ieșit cu arma airsoft în fața casei. Ziad Hajjar, mascat în fața presei
Polițiștii continuă să strângă dovezi pentru a stabili modul în care suspecții au obținut datele personale ale victimei și pentru a lămuri întreaga situație.
Cei doi concubini vor fi duși la audieri în cadrul anchetei care este în plină desfășurare.