Planul de desființare a Direcției PLMSTF a eșuat! Culiță Chiş rămâne în Primăria Timișoara, în ciuda presiunilor politice

Știri din Timișoara-Pagina de Timiș
Redacția Pagina de Timiș
Redacția Pagina de Timiș este echipa editorială a publicației Pagina de Timiș. Articolele semnate de redacție sunt realizate pe baza informațiilor oficiale, comunicatelor instituțiilor publice, documentării...
3 Min Read

Proiectul privind desființarea Direcției Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar nu a trecut, astăzi, de votul din Consiliul Local Timișoara. Culiță Chiş își păstrează funcția în cadrul Primăriei, în pofida eforturilor susținute ale actualei administrații de a-l lăsa fără loc de muncă

Proiectul inițiat de Executivul Primăriei nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a trece proiectul care îl lăsa pe Chiș fără un loc de muncă.

PLMSTF a fost înființată într-un context controversat, după o decizie judecătorească ce obliga municipalitatea să îi ofere lui Culiță Chiş un post de director. Într-o scrisoare deschisă transmisă public după declanșarea procedurii de desființare, Chiş a declarat că „se va întoarce într-o zi”, mesaj interpretat de unii consilieri ca un avertisment politic.

Vom face toate demersurile legale pentru a ne apăra onoarea și demnitatea, iar dacă trebuie să plecăm din instituția pe care am slujit-o 25 de ani, vom pleca cu fruntea sus, dar NE VOM ÎNTOARCE ÎNTR-O ZI, se arată în document semnat chiar de Culiță Chiș.

Dezbaterea din Consiliul Local a scos la iveală tensiuni politice majore între consilieri. Viceprimarul Paula Romocean a acuzat opoziția că apără interesul unui singur om, în detrimentul interesului public. Ea a declarat că Timișoara are nevoie de instituții suple, orientate spre rezultate, și că orașul nu își mai poate permite structuri menținute pentru privilegii personale. Din partea PSD, consilierul Simion Moșiu a afirmat că direcția a avut performanțe notabile, invocând modernizarea stadionului „Eroii Timișoarei”, a sălii de sport Constantin Jude și derularea unor proiecte europene importante în infrastructură și transport. Dan Diaconu, consilier local (PNL) , a vorbit despre munca și implicarea echipei care a activat în cadrul direcției și despre contribuția acesteia la dezvoltarea orașului.

Viceprimarul Ruben Lațcău a replicat că administrația trebuie să pună pe primul loc interesul cetățeanului și eficiența cheltuirii banului public așa cum și Consiliul Județean Timiș a explicat restructurarea unor servicii din instituție.

Acel HCG prin care s-au redus 500 de posturi a fost votat atât de către PSD cât și de PNL, ba mai mult decat atât, chiar și USR, a votat aceșt HCG din Consiliul Județean. Considerăm că datoria noastră nu este să ne apărăm prieteniile, cumetriile, relațiile de afaceri, ci datoria noastră este să ne asigurăm că cheltuim cât mai puțini bani pentru resurse umane și cât mai mulți bani pentru investiții. Folosim banii comunității și a cetățenior, pe care ii avem pe mână, în asa fel incat din acei bani să se producă cât mai mult, a spus Ruben Lațcău.

Culiță Chiș „zboară” din Primăria Timișoara. Administrația Fritz, hotărâtă să-i desființeze celebra Direcție PLMSTF

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Redacția Pagina de Timiș este echipa editorială a publicației Pagina de Timiș. Articolele semnate de redacție sunt realizate pe baza informațiilor oficiale, comunicatelor instituțiilor publice, documentării editoriale și verificării din surse publice.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns