Șoferii din Timișoara se confruntă cu un efect de tip „bumerang” la pompă. După o perioadă în care prețurile au scăzut, alimentările masive au dus la epuizarea rapidă a stocurilor în unele benzinării, iar acum carburantul s-a scumpit din nou.
După ce carburanții au coborât de la valori care treceau, în unele cazuri, de 10 lei pe litru, ieftinirea a fost de scurtă durată și a declanșat o reacție imediată din partea șoferilor.
De teamă că prețurile vor crește din nou, mulți au alimentat masiv, iar în unele cazuri și-au făcut stocuri de carburant. În doar câteva zile, cererea ridicată a epuizat stocurile din benzinării.
Acum, în stațiile unde carburantul este tot mai puțin, prețurile au început din nou să urce. Practic, lipsa de combustibil pune presiune pe piață, iar costurile cresc din nou.
La această oră, benzina standard a ajuns la 8,98 lei/litru în stațiile Rompetrol, fiind la un pas de pragul psihologic de 9 lei. În alte rețele, prețurile variază între 8,72 și 8,89 lei/litru.
Motorina a crescut și mai mult. De la 8,78 lei/litru săptămâna trecută, în stațiile Petrom, prețul a ajuns la 9,38 lei. În unele benzinării, tariful a depășit deja 9,5 lei, cel mai mare fiind de 9,59 lei/litru la Lukoil.
Pentru șoferi, scumpirile se simt direct în buzunar, la fiecare alimentare. La un rezervor de aproximativ 50 de litri, o creștere de până la 80 de bani pe litru înseamnă un cost suplimentar de 30–40 de lei pentru fiecare plin.
Dacă situația stocurilor nu se stabilizează, prețurile ar putea continua să crească în perioada următoare.



