Ionuț Gaiță, prima reacție după numirea ca președinte interimar al PNL Timișoara: „Decizia mea se bazează pe responsabilitate și asumare”

2 Min Read

Noul lider interimar promite unitate, transparență și reconstruirea încrederii în organizația liberală timișoreană

Ionuț Gaiță a transmis primul mesaj public după ce a fost numit președinte interimar al organizației PNL Timișoara, subliniind că își asumă mandatul cu responsabilitate și dorință de a consolida filiala liberală din oraș.

„Am preluat mandatul de președinte interimar al PNL Timișoara. Decizia mea se bazează pe responsabilitate și asumare, pe dorința de a construi, de a consolida și de a duce organizația noastră la un nivel mai performant. Sunt conștient de tot ceea ce implică această funcție și mă simt pregătit”, a declarat Gaiță.

Noul lider interimar a punctat că PNL se află într-un moment dificil, în contextul provocărilor economice, sociale și instituționale de la nivel național, iar presiunea publică este în creștere. Și PNL Timișoara a simțit din plin presiunea publică și mai ales nemulțumirile din interior. Interesant este faptul că Gaiță a adoptat în mesajul său o atitudine colegială, mizând pe experiența și priceperea oamenilor din partid.

„Am ales să mă implic, să îmi asum conducerea și să muncesc. O organizație solidă se construiește prin efort constant și se menține prin performanță, muncind alături de colegii mei din partid. Pentru că, da, în PNL sunt oameni extraordinari și bine pregătiți!”, a spus acesta.

Gaiță a transmis că obiectivul său este un PNL Timișoara unit și deschis, capabil să ofere soluții reale pentru comunitate și să recâștige încrederea cetățenilor.

„Dialogul, transparența și munca în echipă vor defini PNL Timișoara. Le mulțumesc tuturor celor care cred în mine și în acest proiect!”, a încheiat președintele interimar.

Numirea lui Ionuț Gaiță marchează începutul unei etape de reorganizare internă pentru filiala liberală timișoreană, care urmează să își stabilească direcțiile strategice pentru perioada următoare.

Alin Popoviciu: „Administrația condusă de Dominic Fritz ia decizii care sfidează interesul public”

 

Niciun comentariu

Lasă un răspuns