Primar din Timiș, reținut de procurorii Parchetului European pentru ca a fraudat fonduri europene

By Redacție Add a Comment 3 Min Read

Primar din Timiș și șapte complici, reținuți de Parchetul European pentru fraudă cu fonduri europene de 1,5 milioane de euro

Vasiu Stoian, primarul din localitatea Tomnatic, a fost ridicat în această dimineața de procurorii Parchetului European, alături de avocatul acestuia, contabila care se ocupă de doua firme administrate de primar precum și patru rude ale edilului. Cu toții sunt acuzați de fraudarea fondurilor europene, iar prejudiciul se ridică la 1,5 milioane de euro.

În urma unei investigații derulate de Parchetul European, două proiecte finanțate din fonduri europene, în valoare totală de 1,5 milioane de euro, au intrat în atenția procurorilor, suspectate de nereguli și posibile fraude. Principalele acuzații privesc primarul care ar fi folosit funcția sa administrativă pentru a gestiona personal proiectele și a masca diverse nereguli prin documente falsificate.

Primul proiect, destinat amenajării unei livezi de caiși, includea obligația angajării unui inginer horticol, însă acesta a fost angajat retroactiv, doar pentru a părea că toate cerințele proiectului au fost respectate. Procurorii susțin că primarul ar fi întocmit documente false și ar fi simulat o colaborare pentru a justifica investiția. Această angajare aparent formală a dus la cheltuirea unei sume considerabile din fondurile europene.

Al doilea proiect, care prevedea instalarea unui cazan de procesare a fructelor, a ridicat suspiciuni atunci când s-a descoperit că echipamentul nu era instalat și funcțional la momentul verificării de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), așa cum era declarat oficial. În ciuda lipsei de funcționalitate, cazanul a fost inclus în raport ca fiind utilizabil, ceea ce a permis trecerea inspecțiilor și, implicit, validarea cheltuielilor.

Astăzi, toți cei implicați au fost audiați, însă doar avocatul primarului, despre care se spune că îi este apropiat, a oferit declarații. Acesta a declarat că este doar consilierul edilului și că acuzațiile sunt exagerate. Fondurile europene pentru aceste proiecte au fost acordate în urmă cu aproximativ doi ani, iar autoritățile investighează acum la modalitățile prin care au fost folosite.

Mâine, cei implicați urmează să fie prezentați la Curtea de Apel, cu propunerea de arestare preventivă, fiind acum în calitate de inculpați în această investigație ce vizează posibila fraudă cu fonduri europene.

UPDATE: Magistrații Curții de Apel Timișoara au decis plasarea sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, pentru primarul acuzat de fraudarea fondurilor europene. Aceași măsură a fost aplicată și complicilor edilului.


Share This Article
Leave a Comment

Lasă un răspuns