Primăria Timișoara, knockout pentru clanul Cârpaci în cazul Loga 52!

2 Min Read
Foto: Primăria Timișoara

Primăria Timișoara câștigă definitiv procesul în cazul vilei de pe C.D. Loga 52, după un proces îndelung tervigersat

Primăria Timișoara a obținut victoria definitivă în procesul privind evacuarea vilei de patrimoniu de pe bulevardul C.D. Loga nr. 52. Tribunalul Arad a admis apelul formulat de municipalitate și a dispus eliberarea imobilului ocupat ilegal.

După un parcurs juridic complicat, decizia confirmă dreptul de proprietate al Statului Român și dreptul de administrare al Municipiului Timișoara.

„Mă bucur că, în sfârșit, adevărul a fost restabilit. Nu pentru că sistemul funcționează impecabil, ci pentru că noi nu cedăm. Le mulțumesc celor care au văzut dreptatea și au decis de partea ei. Așteptăm să intrăm în casă și s-o punem la dispoziția timișorenilor”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Clădirea de pe Loga 52, aflată pe un teren de 1.202 metri pătrați cu regim parter plus etaj, a fost recuperată în 2023, după ce s-a dovedit caracterul ilegal al retrocedărilor din anii ’90. În ciuda reînscrierii în patrimoniul statului și în administrarea Primăriei, accesul la imobil a fost blocat constant de către ocupanți.

Primăria a inițiat acțiunea de evacuare, însă familia care locuiește în clădire a recurs la multiple tactici de amânare, obținând inclusiv strămutarea dosarului de la Timișoara la Arad. În mai 2025, Judecătoria Arad a respins cererea municipalității, însă Primăria a contestat decizia și a câștigat definitiv în apel.

În iunie, autoritatea locală obținea o altă victorie prin respingerea cererii familiei, care solicita radierea dreptului de proprietate al Statului Român și de administrare al Municipiului Timișoara.

Hotărârea Tribunalului Arad este definitivă, iar municipalitatea urmează să pună în aplicare evacuarea imediat după comunicarea oficială a sentinței. Vila urmează să fie redată comunității și transformată într-un spațiu educațional, conform planurilor anunțate de Primărie.

Citește: Primăria Timișoara pierde în primă instanță procesul pentru evacuarea vilei de patrimoniu de pe Loga

Niciun comentariu

Lasă un răspuns