Două terenuri publice din zona Căii Aradului au fost redate astăzi orașului, după ce unul fusese transformat în curte privată cu statui, iar celălalt în parcare betonată pentru un restaurant
Două spații verzi din zona Căii Aradului au fost recuperate de autoritățile locale, după ce au fost ocupate ilegal și transformate în proprietăți private sau în parcări betonate.
Primul teren aparținea domeniului public, dar fusese îngrădit și transformat într-o curte privată, decorată cu statui cu lei. Reprezentanții administrației locale au intervenit, au îndepărtat elementele amplasate ilegal și au retrasat limita corectă a domeniului public, redând spațiul accesului liber al timișorenilor.
Citește și: Surpriză totală în Timiș. Care este cea mai bogată comună din județ și cum s-a schimbat topul prosperității în 2025
Al doilea caz vizează un spațiu verde transformat de un restaurant în parcare betonată pentru clienți. Și în această situație, ocuparea terenului s-a făcut fără drept. Autoritățile au anunțat că betonul va fi îndepărtat, iar zona va fi readusă la starea inițială de spațiu verde.
„Salut faptul că înregistrăm o creștere a celor care își demolează singuri construcțiile ilegale de pe domeniul public, după ce îi notificăm. E un semnal clar că au înțeles că nu glumesc cu recuperarea terenurilor orașului”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Acțiunile fac parte dintr-o campanie mai amplă de eliberare a domeniului public și de refacere a spațiilor verzi.


