Bodiu Georgică l-a lovit cu o sticlă în cap pe primarul comunei Șandra!
Bodiu Georgică este socrul consilierului local din partea partidului AUR, Liță Dumitrean. Acesta l-ar fi lovit pe primarul comunei cu o sticlă în cap, în plină stradă.
Primarul se află la secția de poliție pentru declarații, după care va merge pentru îngrijiri medicale la Spitalul Județean. Acesta declară că a fost abordat de către agresor lângă o pășune comunală.
„A început să-mi aducă injurii, să spună că îmi dă glonț. M-a făcut în toate felurile și eu dând să plec, stând în mașină cu geamul deschis, mi-a dat o sticlă în cap. Adică încercând să-l evit mi-a dat o sticlă în cap și atunci am sunat la poliție. Voi depune plângere și voi merge la IML”, a declarat primarul Savu Natanael.
Primarul spune că nu a trăit niciodată un asemenea moment. Reacția este posibil să fi fost generată de tensiuni electorale, înainte de alegerile prezidențiale. Edilul declară că a mai avut în trecut conflicte non-violente, caracterizate prin injurii aduse de către agresor și de familia acestuia pe rețelele sociale.
„Oamenii înțeleg și procesele electorale și politica, dar să ajungi să dai în cap la om… Să-ți pericliteze viața, asta e inadmisibil”, spune primarul comunei Șandra.