Primarul comunei Șag, Flavius Roșu, este primul edil social-democrat din județul Timiș care anunță public că susține ideea comasării voluntare a unor unități administrative.
Anunțul său vine după ce, în ultimele zile, mai mulți primari ai PNL din județ și-au exprimat dorința de a analiza posibilitatea unor fuziuni administrative între localități. Roșu a declarat că intenționează să demareze discuții cu administrațiile din Pădureni și Parța pentru a vedea dacă există deschidere pentru o eventuală fuziune administrativă.
➜ Încă un primar PNL din Timiș anunță că vrea comasarea comunei Moravița cu o localitate vecină
Inițiativa vine după ce președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat un program prin care comunitățile care aleg să se unească voluntar pot primi finanțări cuprinse între 10 și 20 de milioane de lei pentru proiecte de dezvoltare.
„Întotdeauna am spus că un primar trebuie să aibă curajul să gândească pe termen lung, să facă administrație și să acționeze pentru dezvoltarea din următorii 10–15 ani. Doar așa poți să asiguri unei comunități un viitor pe termen lung”, a transmis primarul.
Edilul a subliniat că discuțiile sunt abia la început și că orice decizie va aparține locuitorilor. „Acesta este doar începutul unei discuții. Nimic nu se decide fără oamenii locului. Decizia finală va aparține locuitorilor și va fi luată prin referendum”, a mai declarat Roșu.

