Prins după spargere! Un tânăr de 23 de ani din Lugoj, reținut după ce a spart geamul unei mașini

Marina Câmpean
Reporter de teren pe zona de eveniment, prezent la fața locului atunci când se întâmplă evenimentele. Ofer informații din prima linie, în timp real, bazate exclusiv...
- Reporter
1 Min Read
Sursă: iStock

Polițiștii din cadrul I.P.J. Timiș – Biroul de Investigații Criminale Lugoj au identificat și reținut un tânăr bănuit că ar fi încercat să sustragă bunuri dintr-un autoturism parcat pe o stradă din municipiu

În seara zilei de 7 octombrie, în jurul orei 23:15, polițiștii municipiului Lugoj au fost sesizați că o persoană necunoscută ar fi spart geamul din spate al unui autoturism parcat pe strada Făgăraș, cu intenția de a sustrage bunuri din interior.

După mai multe zile de cercetări și activități specifice, la data de 21 octombrie, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Lugoj au reușit identificarea și depistarea persoanei bănuite de comiterea faptei, un tânăr de 23 de ani.

În urma administrării probatoriului, față de acesta a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru tentativă de furt calificat. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Caraș-Severin.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului, pentru stabilirea întregii activități infracționale a persoanei în cauză.

Citește: VIDEO | Descinderi în Timiș! Rețea care se dădea drept SRI, destructurată de DIICOT

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Reporter de teren pe zona de eveniment, prezent la fața locului atunci când se întâmplă evenimentele. Ofer informații din prima linie, în timp real, bazate exclusiv pe surse oficiale și date verificate.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns