Bărbatul care i-a transportat ilegal pe cei trei copii ai lui Adrian Marțian în afara țării, reținut în această dimineață. Afaceristul acuzat de încălcarea ordinului de protecție și inducerea în eroare a autorităților.
O nouă întorsătură de situație în controversatul caz al omului de afaceri Adrian Marțian. Bărbatul care a transportat ilegal cei trei copii ai acestuia în afara granițelor României a fost arestat în această dimineață, fiind reținut de autoritățile din Hunedoara. Poliția anchetează modul în care acesta a ascuns copiii în dubă, subminând măsurile de securitate ale polițiștilor sârbi.
Cazul a șocat întreaga opinie publică, după ce, în urmă cu două săptămâni, Marțian anunțase dispariția celor trei minori, susținând că aceștia ar fi fost răpiți. Totul s-a dovedit a fi însă o înscenare, întrucât omul de afaceri a fost surprins în Serbia împreună cu copiii și reținut pentru 24 de ore. Expirarea mandatului de reținere i-a permis eliberarea temporară, dar ancheta a continuat.
În spatele acestei “telenovele” de familie, în care Marțian susține că și-ar fi “eliberat” copiii de la răpitori, se află însă o altă realitate. Cei trei copii fuseseră deja încredințați mamei, Roxana Marțian, în urma unei decizii a instanței, care emisese și un ordin de restricție împotriva lui Marțian, interzicându-i să se apropie la mai puțin de 100 de metri de copii. În pofida acestei măsuri legale, omul de afaceri i-a dus pe copii în Serbia, încălcând ordinul de protecție și provocând o criză internațională.
Adrian Marțian este acum vizat de acuzații grave: nerespectarea măsurilor de încredințare a minorilor, inducerea în eroare a autorităților judiciare și participare improprie la trecerea frauduloasă a frontierei. În fața acuzațiilor, el susține că întreaga „răpire” ar fi fost orchestrat de soția sa.
- Trafic restricționat în mai multe zone din Timișoara, din cauza lucrărilor Aquatim și modernizării liniei feroviareȘoferii trebuie să se pregătească pentru devieri și restricții pe principalele artere din oraș, pe durata lucrărilor de modernizare și reparații
- Pată uriașă de petrol pe Dunăre, la Moldova Nouă. Poluare scăpată de sub control pe zeci de kilometriPată de petrol pe Dunăre, la Moldova Nouă. Poluare întinsă pe 10 kilometri, intervenție de urgență și vinovați greu de identificat.
- Pericol pe șosele! Un bărbat a fost prins beat și cu permisul anulat la volanul unei mașiniOprit în trafic în Bulgăruș, un șofer de 52 de ani a fost prins cu permisul anulat și sub influența alcoolului
- VIDEO | Bătaie în Complexul Studențesc din Timișoara. Un tânăr a ajuns direct la spitalTânăr de 19 ani lovit cu un obiect din lemn în urma unui conflict spontan în fața unui club din Timișoara
- VIDEO | Două mașini au fost distruse într-un incendiu. Autoritățile au deschis o anchetăPompierii din Reșița au intervenit pentru stingerea unui incendiu la un autoturism, flăcările distrugând o mașină și afectând parțial un al doilea
