Razie fulger printre motocicliști, azi-noapte, în Timișoara. Poliția a dat amenzi de aproape 11.000 de lei și a lăsat 10 motocicliști fără talon în doar trei ore

Mihaela Stegărescu, reporter Pagina de Timiș
Mihaela Stegărescu
Mihaela Stegărescu este reporter la www.paginadetimis.ro , pasionată de poveștile oamenilor și de tot ceea ce se întâmplă în comunitatea din Timiș. Scrie despre realitățile de...
2 Min Read

Zgomotul și neregulile tehnice ale motocicletelor au fost în vizorul polițiștilor și inspectorilor RAR, azi-noapte, pe străzile din Timișoara. În doar trei ore de controale, autoritățile au aplicat amenzi de aproape 11.000 de lei și au lăsat 10 motocicliști fără talon.

Acțiunea s-a desfășurat între orele 22:00 și 01:00. Echipajele Serviciului Rutier Timiș și specialiștii Registrului Auto Român au organizat filtre rapide și au oprit 86 de motociclete. În urma verificărilor la fața locului, 10 certificate de înmatriculare au fost retrase. Totodată, un conducător auto a rămas pieton, fiindu-i reținut permisul de conducere.

Pe lângă verificarea actelor și a stării tehnice, polițiștii au pus fiola pentru 63 dintre persoanele legitimate, pentru a se asigura că nu s-au urcat băute la ghidon.

Bilanțul financiar al nopții a adus 18 amenzi, în valoare totală de 10.935 de lei. Dintre acestea, 12 sancțiuni au fost încasate direct de motocicliști.

,,La data de 23/24 mai a.c., în intervalul orar 22:00-01:00, polițiștii Serviciului Rutier Timiș, împreună cu specialiști ai Registrului Auto Român, au organizat o acțiune de tip Blitz pe raza municipiului Timișoara, care a avut ca scop creșterea gradului de disciplină rutieră în rândul conducătorilor de motociclete.

Au fost legitimate 72 de persoane și controlate 86 motociclete, fiind efectuate 63 de testări cu aparatul alcooltest.

În urma verificărilor efectuate au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10935 de lei.

Dintre acestea, 12 sancțiuni au fost aplicate conducătorilor de motociclete.

De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării, 1 permis de conducere și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice”, au transmis reprezentanții IPJ.

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Mihaela Stegărescu este reporter la www.paginadetimis.ro , pasionată de poveștile oamenilor și de tot ceea ce se întâmplă în comunitatea din Timiș. Scrie despre realitățile de zi cu zi, despre administrație, evenimente și situațiile care contează cu adevărat pentru cititori.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns