Atenție, șoferi! Restricții și trafic dificil pe autostrada A1 în Timiș, Arad și Hunedoara

Denisa Crintea - reporter Pagina de Timiș
Denisa Crintea
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe...
2 Min Read

Șoferii care circulă astăzi pe autostrada A1 trebuie să se aștepte la trafic mai greu în mai multe zone din vestul țării. În Timiș, Arad și Hunedoara au loc lucrări de refacere a asfaltului, reparații la anumite porțiuni ale autostrăzii și intervenții la separatoarele dintre sensurile de mers, iar în unele zone se circulă doar pe o singură bandă.

Cele mai mari restricții sunt în județul Arad, la kilometrul 544, pe sensul spre Nădlac, unde muncitorii refac partea de drum afectată după accidentul dintre cele două TIR-uri produs vineri. Vă reamintim că în urma impactului, unul dintre camioane a fost grav avariat, iar marfa transportată s-a împrăștiat pe carosabil, traficul fiind dat peste cap ore întregi.

Acum, muncitorii îndepărtează partea de drum afectată și refac carosabilul după ce pe șosea s-au scurs substanțe periculoase transportate de unul dintre camioane. În zonă se circulă doar pe banda de urgență, iar banda 1 și 2 sunt restricționate până în jurul orei 16, estimativ.

Restricții sunt și în județul Timiș, la Giarmata, pe sensul Arad – Lugoj. Aici se lucrează la îmbinările dintre bucățile de autostradă, iar șoferii circulă doar pe banda a doua. Banda 1 și banda de urgență rămân închise până în 30 mai, ora 16.

Probleme sunt și în județul Hunedoara, între kilometrii 351 și 352, în zona Spini, pe sensul Deva – Sibiu. Aici se lucrează la separatoarele dintre sensurile de mers, iar circulația se desfășoară pe banda 1 și pe banda de urgență până în jurul orei 16.

Șoferii sunt sfătuiți să reducă viteza în zonele cu lucrări și să ia în calcul întârzieri pe autostrada A1.

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe informare corectă și relevantă.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns