UPT și Clinica OncoHelp au marcat un moment istoric în cadrul proiectului național RoNaQCI, care pregătește România pentru viitorul internet cuantic european
Timișoara | O echipă de cercetători ai Universității Politehnica Timișoara a reușit să stabilească prima comunicație cuantică din vestul țării, printr-un transfer securizat de fișiere între UPT și Clinica OncoHelp. Evenimentul reprezintă o premieră tehnologică și marchează un pas decisiv în cadrul proiectului RoNaQCI – Romanian National Quantum Communication Infrastructure, ce vizează construirea unei infrastructuri naționale de comunicații cuantice de peste 1.500 de kilometri și integrarea României în viitorul „internet cuantic” european.
Această reușită vine după testele preliminare din 6-7 august, realizate împreună cu Universitatea Politehnica București, în care au fost depășite provocări complexe de natură hardware, software și de rețea. Momentul de la 26 august a fost posibil prin instalarea echipamentelor de comunicații cuantice la OncoHelp, marcând debutul oficial al rețelei QKD metropolitane din Timișoara.
O infrastructură de frontieră pentru securitatea digitală
RoNaQCI va conecta, prin 36 de legături cuantice, 10 universități, 5 institute de cercetare, 5 instituții publice, 3 centre de date și o clinică medicală, cu extensii planificate spre rețeaua europeană. Principalul avantaj al comunicațiilor cuantice îl reprezintă securitatea absolută a datelor transmise, datorită tehnologiilor de criptare imposibil de spart prin metode convenționale.
Nodul de comunicații cuantice de la Timișoara este coordonat de Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea de Vest din Timișoara, beneficiari direcți fiind Inspectoratul Școlar Județean Timiș și Clinica OncoHelp.
Centru de excelență și formare în domeniul cuantic
UPT a inaugurat, în incinta corpului Electro, Centrul de training în comunicații și calcul cuantic, coordonat de prof. univ. dr. ing. Mihai Udrescu. Peste 200 de specialiști au urmat deja cursuri de pregătire, iar mai mult de 100 au obținut diplome. În această toamnă, va avea loc și prima certificare oficială a competențelor în comunicații cuantice criptate.
Echipamentele achiziționate prin proiect, în valoare de peste un milion de euro, permit echipei coordonate de UPT să dezvolte software, aplicații și proiecte de cercetare aplicată în domeniul comunicațiilor cuantice.
UPT, tradiție și inovație
Fondată în 1920, Universitatea Politehnica Timișoara este astăzi un reper al învățământului superior românesc, cu peste 13.500 de studenți și peste 140.000 de absolvenți. Parte a consorțiului european E³UDRES², universitatea contribuie activ la dezvoltarea regiunilor inteligente și sustenabile prin educație inovatoare și cercetare aplicată.