Relațiile dintre Georgia și Uniunea Europeană sunt blocate, iar principalul motiv este nerespectarea angajamentelor privind democrația și libertatea. Fosta președintă a Georgiei, Salomé Zourabichvili, a vorbit despre situația politică din țara sa, dar și despre viitorul relațiilor cu România, într-o discuție cu Pagina de Timiș. Declarațiile au fost făcute ieri, înaintea ceremoniei de la UVT, unde aceasta a primit titlul de Doctor Honoris Causa.
Salomé Zourabichvili a făcut referire la raportul anual privind extinderea Uniunii Europene, prezentat astăzi de Comisia Europeană. Documentul arată că procesul de aderare a Georgiei rămâne blocat, pe fondul problemelor legate de respectarea democrației, a statului de drept și a drepturilor fundamentale.
„În prezent, situația este blocată, la fel cum sunt blocate și relațiile dintre guvernul georgian și Uniunea Europeană. Am văzut acest lucru și astăzi, în documentul privind extinderea publicat de Uniunea Europeană. Motivul este că Georgia nu își îndeplinește angajamentele în ceea ce privește democrația, libertatea și recomandările Uniunii Europene”, a declarat Salomé Zourabichvili.
În ceea ce privește România, fosta președintă a subliniat că legăturile dintre cele două popoare rămân importante, indiferent de dificultățile politice. Aceasta a vorbit și despre rolul pe care Marea Neagră îl poate avea în apropierea celor două țări.
„Dar asta nu înseamnă că relațiile dintre poporul român și cel georgian sunt blocate. Suntem de o parte și de alta a Mării Negre, iar Marea Neagră este și va deveni, într-o măsură și mai mare, o mare a comunicării și a cooperării. Ambele țări trebuie să fie pregătite pentru acest lucru”, a explicat fosta președintă a Georgiei.
Discuția a ajuns și la implicarea tinerilor în politică și în viața civică. Salomé Zourabichvili a adus în atenție exemplul Serbiei, unde tinerii s-au implicat în mișcările pentru democrație.
„Cred că este foarte clar. Tocmai am văzut acest lucru în cazul tinerilor din Serbia, care au făcut posibilă revenirea democrației în această țară. Vedem că acești tineri, care s-au născut după obținerea independenței, după 1989, un an pe care îl avem cu toții în comun, nu sunt dispuși să renunțe la viitorul lor, la libertatea lor și la democrație”, a transmis Salomé Zourabichvili.
Povestea fostei președinte este strâns legată de istoria Georgiei. Născută la Paris, într-o familie de georgieni care au părăsit țara după instaurarea regimului sovietic, Salomé Zourabichvili și-a început cariera în diplomația franceză. În 2003, a devenit ambasadoarea Franței în Georgia, iar un an mai târziu a preluat funcția de ministru de Externe al țării din care provenea familia sa.
Aleasă președintă în 2018, aceasta a ajuns ulterior în conflict cu partidul aflat la guvernare, Visul Georgian. În 2024, s-a opus legii privind influența străină și a susținut protestele proeuropene izbucnite după alegerile parlamentare contestate și decizia guvernului de a suspenda demersurile de aderare la UE.
Vizita sa la Timișoara a avut loc cu ocazia acordării titlului de Doctor Honoris Causa „In Nomine Libertatis”, o distincție prin care Universitatea de Vest onorează personalități implicate în apărarea libertății și a valorilor democratice.











