Concedierile din industria auto și IT pun presiune pe piața muncii din Timiș. Rectorul Politehnicii avertizează că Timișoara riscă să piardă specialiști valoroși

Denisa Crintea - reporter Pagina de Timiș
Denisa Crintea
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe...
3 Min Read
Rectorul UPT avertizează asupra pierderii specialiștilor din Timiș

Peste 500 de angajați din Timiș au fost afectați de concedieri colective în primele opt luni ale anului, cei mai mulți din industria auto. În contextul restructurărilor din automotive și IT, rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, atrage atenția că orașul riscă să piardă specialiști pregătiți în ani de zile, dacă nu apar noi oportunități de angajare. Acesta propune ca universitățile, companiile și autoritățile să caute împreună soluții pentru păstrarea oamenilor și dezvoltarea unor noi industrii.

Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în primele opt luni ale anului 2026, în România au fost înregistrate peste 10.000 de disponibilizări prin concedieri colective. Dintre acestea, 516 au fost în județul Timiș, iar 317 au vizat angajați din industria auto.

Deși județul reprezintă aproximativ 5% din totalul concedierilor colective la nivel național, rectorul UPT consideră că schimbările din industrie nu trebuie ignorate. Inteligența artificială, automatizarea și restructurările din marile companii schimbă piața muncii, iar Timișoara trebuie să se pregătească pentru anii următori.

„Când vorbim despre sute de angajați disponibilizați, trebuie să înțelegem că nu pierdem doar locuri de muncă, ci riscăm să pierdem un capital de competențe construit în zeci de ani. Un inginer care a lucrat în dezvoltarea sistemelor electronice pentru industria auto poate contribui la realizarea unor echipamente medicale, a unor sisteme robotice sau a unor tehnologii pentru energie. Avem în Timișoara oameni care au lucrat la proiecte de anvergură internațională și care au cunoștințele necesare pentru a dezvolta tehnologii noi. Problema este că trebuie să le oferim și oportunitatea de a face acest lucru aici”, a declarat Florin Drăgan, rectorul UPT.

În opinia sa, experiența angajaților din industria auto și IT ar putea fi valorificată în domenii precum robotica, inteligența artificială, tehnologiile medicale, energia sau securitatea cibernetică. Pentru asta, însă, este nevoie de investiții, cursuri de specializare și proiecte care să creeze noi locuri de muncă.

UPT pregătește deja noi specializări, printre care ingineria dronelor, dar și programe în domeniul roboticii, electronicii și calculatoarelor. Rectorul spune că universitatea poate organiza și cursuri adaptate nevoilor companiilor, inclusiv pentru angajații care trebuie să se reorienteze profesional.

Florin Drăgan propune ca universitățile, firmele și autoritățile să se așeze la aceeași masă pentru a găsi soluții pentru specialiștii afectați de concedieri. În același timp, rectorul consideră că Timișoara trebuie să facă un pas înainte și să nu se mai bazeze doar pe atragerea companiilor străine și pe proiecte dezvoltate în alte țări. Orașul are deja ingineri și specialiști bine pregătiți, iar aceștia ar putea contribui la dezvoltarea unor produse și tehnologii create chiar aici.

„Întrebarea nu este doar câte locuri de muncă pierdem astăzi, ci mai ales ce locuri de muncă suntem capabili să creăm pentru următorii zece ani”, a conchis rectorul UPT.

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe informare corectă și relevantă.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns