Încep lucrările de reparații la intersecția dintre Take Ionescu, strada Simion Bărnuțiu, Piața Badea Cârțan și strada Mihail Kogălniceanu. Din 9 iulie 2026, primărie Timișoara deschide șantierul pentru pentru a elimina gropile și denivelările din zona liniilor de tramvai. Proiectul se va desfășura în două etape, cu restricții de circulație programate până la finalul lunii iulie.
Viceprimarul Ruben Lațcău a transmis că momentul pentru aceste lucrări a fost ales pentru a profita de faptul că tramvaiele nu circulă temporar în zonă, din cauza intervențiilor din cartierul Traian.
„Prin această intersecție trec zilnic mii de șoferi, plus tramvaiele, iar uzura este inevitabilă. Am programat lucrările acum, când avem suspendată circulația tramvaielor pentru investiția din Traian, și folosim această perioadă pentru a reface carosabilul și liniile de tramvai. SDM va executa lucrările etapizat, astfel încât să păstrăm circulația deschisă pe cât mai multe direcții și să limităm cât mai mult disconfortul pentru șoferi”, a transmis viceprimarul.
Lucrările se vor desfășura în două etape, pentru a menține traficul cât mai fluent. Între 9 și 16 iulie 2026, echipele SDM vor închide benzile din centrul intersecției. Șoferii vor putea circula înainte și la dreapta pe Bulevardul Take Ionescu și pe strada Simion Bărnuțiu. Dinspre Piața Badea Cârțan și strada Mihail Kogălniceanu, conducătorii auto vor avea voie să facă doar virajul la dreapta.
A doua etapă a lucrărilor este programată între 16 și 23 iulie 2026. În acest interval, se vor închide benzile 1 și 2 de pe Bulevardul Take Ionescu și strada Simion Bărnuțiu, în zona intersecției. Deși circulația înainte va rămâne deschisă pe aceste artere, traficul care vine dinspre Piața Badea Cârțan și strada Mihail Kogălniceanu va fi deviat de la Podul Dacilor pe strada Meleție Drăghici, cu viraj la dreapta către strada Dimitrie Gusti, conform semnalizării rutiere temporare.










