„Săptămâna Altfel” în Timișoara. Micii pietoni învață de la polițiștii locali cum să circule corect și să aibă grijă de ei

2 Min Read

Elevii din Timișoara învață reguli esențiale de circulație și siguranță personală prin lecții interactive susținute de polițiști locali, care le explică cum să se deplaseze în siguranță, să aibă grijă de bunurile proprii și să respecte regulile pe stradă

Ultima săptămână de școală din acest modul a fost marcată în mai multe unități de învățământ din Timișoara prin activități educative în cadrul programului „Săptămâna Altfel”. Elevii au avut ocazia să învețe reguli importante pentru siguranța lor, atât în școală, cât și pe stradă.

Polițiștii locali au fost invitați să susțină lecții interactive despre modul în care copiii se adresează unii altora, cum să aibă grijă de bunurile personale, precum și despre circulația în siguranță la și de la școală. Printre temele preferate de micuți s-au numărat regulile de circulație, indicatoarele și semafoarele.

Elevii Școlii Gimnaziale nr. 19 „Avram Iancu” și preșcolarii Grădiniței PP 36, zona Dacia, s-au arătat foarte curioși și implicați, punând numeroase întrebări și demonstrând că stăpânesc deja noțiuni de bază despre siguranță rutieră.

Pe lângă lecțiile speciale, polițiștii locali asigură zilnic siguranța elevilor la intrarea și ieșirea din școală, în cadrul unei colaborări permanente cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș. Lecțiile de prevenire vor continua și după vacanță, pentru ca elevii să fie în permanență informați și protejați.

Citește: Gălăgia costă! Poliția Locală Timișoara dă amenzi pentru tulburarea liniștii publice

Niciun comentariu

Lasă un răspuns