Revoltă în Moșnița Nouă din cauza calmatoarelor de viteză. Localnicii fac sondaje, dar primarul nu cedează: „Calmatoarele vor rămâne”

Denisa Crintea - reporter Pagina de Timiș
Denisa Crintea
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe...
2 Min Read
Revoltă la Moșnița Nouă din cauza calmatoarelor de viteză de pe DJ 595D

Disputa privind calmatoarele de viteză montate pe drumul județean DJ 595D, pe traseul Giroc – Urseni – Moșnița Nouă – Moșnița Veche – Bucovăț, se intensifică. În timp ce unii localnici cer eliminarea sau rărirea denivelărilor, pe motiv că sunt prea înalte, le-ar putea avaria mașinile și contribuie la formarea cozilor, primarul comunei Moșnița Nouă, Gerald Simonis, transmite că nu intenționează să renunțe la acestea.

„Dacă credeți că un sondaj va da jos calmatoarele, vă înșelați! Rezist bine la presiune. Siguranța cetățenilor este prioritatea mea. Moșnița Veche-Urseni nu există trotuare! Pe mine mă puteți schimba în 2028 ușor, dar calmatoarele vor rămâne”, a transmis Gerald Simonis.

Calmatoarele au fost solicitate de administrația locală, pe fondul reclamațiilor privind șoferii care circulă cu viteză excesivă. Consiliul Județean Timiș a adus dispozitivele, însă o parte dintre conducătorii auto contestă modul în care a fost pusă în practică măsura.

Șoferii reclamă că denivelările sunt prea înalte și că trecerea peste ele îi obligă să reducă puternic viteza, existând, potrivit acestora, riscul de avariere a autoturismelor. În plus, pe un traseu deja aglomerat în orele de vârf, calmatoarele ar contribui la formarea cozilor și la creșterea timpilor de deplasare spre Timișoara.

Nemulțumirile au dus la inițierea unui demers în mediul online. Localnicii care doresc îndepărtarea sau rărirea calmatoarelor sunt invitați să se alăture unei liste de semnături prin care să solicite verificarea legalității montării acestora și analizarea posibilității de eliminare.

Primarul își justifică însă poziția prin lipsa trotuarelor pe tronsonul Moșnița Veche – Urseni și prin necesitatea protejării pietonilor. Mesajul său arată că presiunea publică și un eventual sondaj nu vor determina administrația să renunțe la dispozitive.

Rămâne de văzut dacă solicitarea localnicilor va duce la o verificare a amplasamentelor și a caracteristicilor tehnice ale calmatoarelor sau dacă acestea vor rămâne în forma actuală, în ciuda nemulțumirilor privind traficul și starea autoturismelor.

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe informare corectă și relevantă.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns