Discuții aprinse la dezbaterea pe buget. Cetățenii din Ciarda Roșie cer loc de joacă și curățarea unui teren de 1,5 hectare acoperit de moloz

Mihaela Stegărescu, reporter Pagina de Timiș
Mihaela Stegărescu
Mihaela Stegărescu este reporter la www.paginadetimis.ro , pasionată de poveștile oamenilor și de tot ceea ce se întâmplă în comunitatea din Timiș. Scrie despre realitățile de...
5 Min Read

Câțiva locuitori din cartierul timișorean Ciarda Roșie au răbufnit în cadrul unei dezbateri publice privind bugetul orașului. După o luptă de cinci ani cu birocrația, cetățenii au reușit să treacă un teren în proprietatea Primăriei Timișoara. Este vorba despre un teren viran de 1,5 hectare, situat între străzile Zambililor, Narcisilor, Petuniei și Dafinului. Oamenii cer amenajarea urgentă a unui spațiu verde și a unui loc de joacă, dar și asfaltarea a circa 35-40 de metri de drum, care la momentul de față este din pământ și de unde mașinile cară noroi în tot cartierul.

Conform cetățenilor care au inițiat discuția, situația a devenit critică după ce o firmă trimisă de primărie să igienizeze zona a împrăștiat molozul pe tot terenul în loc să îl curețe. Revoltător pentru oameni este răspunsul oficial primit recent de la compartimentul de specialitate al primăriei. Funcționarii le-au transmis localnicilor că deșeurile vor fi ridicate de Retim doar după ce cetățenii vor strânge singuri deșeurile în mormane.

„În ceea ce privește igienizarea terenului, am contactat compartimentul de specialitate, citez din răspuns, care ne-a comunicat că lucrările de defrișare a vegetației și curățarea zonei se vor putea realiza după ce cetățenii vor grupa deșeurile existente în mormane, urmând ca operatorul de salubritate RETIM să intervină ulterior pentru ridicarea acestora. Nu știu dacă dumneavoastră considerați că ăsta este un răspuns de funcționari din primărie”, a declarat președintele Asociației Biroul de Consiliere pentru Cetățeni.

Oamenii din zonă acuză că din 2006, de când s-au construit primele case, nu au avut niciodată un loc de joacă public, iar copiii nu au unde să iasă din curți.

„Noi suntem într-un buzunar acolo al cartierului Ciarda Roșie. Noi nu am avut niciodată, de când există case din 2006, un loc de joacă public. Acum, astăzi, mi-a venit gândul ăsta că noi suntem prizionerii curților noastre. N-avem unde să ne strângem, să ne jucăm cu copii afară. La noi în curte, da. Afară, nu. Și iacătă, am aflat că, în sfârșit, s-au făcut demersurile pentru acest teren și ne bucură acest aspect. Și sperăm din tot sufletul că se vor face pași pentru amenajarea spațiului verde în orice fel. Oricât de mărunt, oricât de mici ar fi pașii, pentru noi contează enorm”, a tranmis Dan Stoianov, un alt locuitor din cartier.

Pe lângă lipsa parcului și praful ridicat de pe porțiunile de pământ, cetățenii trag un semnal de alarmă deosebit de grav privind sănătatea publică. Conform acestora, dacă zona nu este curățată rapid, în luna august terenul va deveni o uriașă cultură de ambrozie de 1,5 hectare, greu de controlat doar cu motocoasele primăriei.

,,Înțelegem nevoia. Să știți că nu sunteți, din păcate, singura zonă din oraș în această situație. Cumva, astea sunt roadele dezvoltării urbanistice din ultimii 30 de ani, în care nu s-a ținut cont de nevoia oamenilor de spațiu verde, de loc de joacă, de faptul că nu poți să vii să faci PUZ, să PUZ-uiești un teren, dar să nu execuți și infrastructura stradală, ca să nu vină noroi. Și acum, e drept, avem foarte mult de recuperat”, transmite Paula Romocean.

Viceprimarul Paula Romocean a recunoscut problema, dar a pasat parțial responsabilitatea pe modul în care s-a dezvoltat imobiliar orașul în ultimele trei decenii, avertizând că lucrurile nu se pot rezolva peste noapte din cauza birocrației legate de proiecte și autorizații de construire. În plus, aceasta a transmis un mesaj tăios cumpărătorilor de imobile.

,,Noi notăm, avem o evidență acestor zone, dar, cum spuneam și mai înainte, nu o să putem să le facem pe toate mâine. Știu că cel mai puțin lucru pe care îl avem este răbdarea și înțeleg și de ce, dar trebuie și un pic să ne educăm în calitate de consumator al industriei imobiliare, în momentul când achiziționăm o proprietate, că ne asigurăm că există un trotuar pe care să mergem cu copilul la grădiniță sau la plimbare, că există o stradă pe care putem să circulăm și când plouă și când ninge, că există un spațiu verde pe care putem să ieșim”, transmite viceprimarul Paula Romocean.

Deși primăria a dat asigurări că zona se află în evidențele sale, reprezentanții instituției au recunoscut că „nu o să poată să le facă pe toate mâine”.

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Mihaela Stegărescu este reporter la www.paginadetimis.ro , pasionată de poveștile oamenilor și de tot ceea ce se întâmplă în comunitatea din Timiș. Scrie despre realitățile de zi cu zi, despre administrație, evenimente și situațiile care contează cu adevărat pentru cititori.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns