Un caz de ultraj a avut loc în județul Hunedoara, unde un bărbat aflat într-o stare avansată de ebrietate a atacat verbal polițiștii și a avut un comportament extrem de agresiv față de oamenii legii. Scandalul a degenerat rapid, iar agenții au fost nevoiți să îl imobilizeze și să îl încătușeze pentru a opri ieșirea violentă a acestuia.
Incidentul a avut loc pe strada Parcului din Petrila, unde bărbatul de 48 de ani consuma alcool pe domeniul public și asculta muzică la volum ridicat. În momentul în care polițiștii au încercat să îl legitimeze și să îi ceară să înceteze scandalul, acesta ar fi refuzat să se conformeze și ar fi început să îi înjure pe oamenii legii, devenind tot mai recalcitrant și agresiv.
Conflictul a continuat să escaladeze, iar bărbatul a fost imobilizat și încătușat pentru a preveni alte incidente. Ulterior, acesta a fost dus la sediul Poliției Petrila și amendat cu 2.500 de lei pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
La scurt timp după incident, bărbatul s-a prezentat la Spitalul de Urgență Petroșani și a susținut că ar fi fost agresat în timpul intervenției. Reprezentanții spitalului au anunțat poliția despre cele reclamate de acesta. Bărbatul nu a rămas internat, iar acum urmează să fie făcute verificări pentru a se stabili exact cum s-au petrecut lucrurile.
„La data de 24 mai 2026, în jurul orei 18:50, polițiștii din cadrul dispozitivului de menținere a ordinii și siguranței publice al Poliției Orașului Petrila, aflați în patrulare pe strada Parcului, au observat un bărbat de 48 de ani, din Petrila, aflat în stare avansată de ebrietate, care asculta muzică la intensitate ridicată și consuma alcool pe domeniul public.
Polițiștii au procedat la legitimarea acestuia și i-au solicitat să înceteze comportamentul care tulbura ordinea publică. Bărbatul a refuzat însă să se conformeze și a devenit recalcitrant, adresând injurii oamenilor legii.
În contextul comportamentului agresiv și al opoziției manifestate față de intervenția polițiștilor, aceștia au procedat la imobilizarea și încătușarea bărbatului, măsură necesară pentru prevenirea unor incidente suplimentare și restabilirea ordinii publice.
Ulterior, acesta a fost condus la sediul subunității de poliție pentru luarea măsurilor legale, fiind sancționat contravențional, conform prevederilor Legii nr. 61/1991 republicată, cu amendă în valoare totală de 2.500 de lei.
În cursul zilei de 25 mai 2026, reprezentanții Spitalului de Urgență Petroșani au sesizat Poliția cu privire la faptul că bărbatul s-a prezentat la unitatea medicală și a reclamat că ar fi fost agresat în timpul intervenției polițiștilor. Acesta nu a rămas internat, iar în cauză urmează să fie efectuate verificări pentru clarificarea tuturor împrejurărilor”, au transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.










