Tatăl și fratele unui elev, reținuți după bătaia din curtea unei școli din Timișoara. Mama acuză profesorul că i-ar fi agresat copilul. VIDEO

Denisa Crintea - reporter Pagina de Timiș
Denisa Crintea
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe...
2 Min Read
Tatăl și fratele elevului, reținuți după bătaia de la Școala 15 din Timișoara.

Tatăl elevului și fratele mai mare al acestuia au fost reținuți pentru 24 de ore, după bătaia izbucnită, astăzi, în curtea Școlii Gimnaziale nr. 15 din Timișoara. Este vorba despre un bărbat de 39 de ani și un minor de 16 ani. Polițiștii îi cercetează într-un dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.

Mama elevului susține însă că totul ar fi pornit după ce profesorul de sport l-ar fi agresat mai întâi pe copil.

„A bătut copilul meu. Să vă zic ce a făcut profesorul de sport. L-a luat pe copilul meu și l-a agresat, l-a luat așa și l-a băgat în colț”, declară mama elevului.

Incidentul a avut loc în jurul orei 12:20, în curtea Școlii Gimnaziale nr. 15 din Timișoara. Totul ar fi pornit după ce profesorul de sport i-ar fi atras atenția unui elev de clasa a V-a asupra comportamentului din timpul orei. Copilul ar fi plecat acasă și s-ar fi întors la școală împreună cu părinții și fratele mai mare.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Timiș, profesorul ar fi fost agresat fizic de elev și de membri ai familiei acestuia. Conflictul s-a petrecut sub privirile altor copii, iar polițiștii au fost alertați de urgență prin 112.

Profesorul a fost ulterior audiat, iar apoi a fost dus la Institutul de Medicină Legală Timișoara, pentru examinare și pentru stabilirea leziunilor suferite în urma agresiunii.

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.

„În urma administrării probatoriului, față de un bărbat de 39 de ani și un minor de 16 ani, tatăl, respectiv fratele elevului implicat în incident, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore în arestul poliției.

Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe informare corectă și relevantă.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns