Se caută participanți la Top Foodie Websites 2026! Platformele digitale cu specific gastronomic din Banat, invitate la competiție

3 Min Read

Platformele digitale cu specific gastronomic din Banat sunt invitate să reprezinte regiunea în competiția internațională Top Foodie Websites 2026, organizată de Institutul Internațional de Gastronomie, Artă, Cultură și Turism (IGCAT)

Invitația vine la scurt timp după ce dosarul Banatului pentru obținerea titlului de Regiune Gastronomică Europeană 2028 a fost acceptat de Forumul Consultativ al IGCAT, marcând o etapă importantă în parcursul internațional al regiunii.

Înscrierile sunt deschise până la 16 ianuarie 2026 și se adresează tuturor site-urilor, blogurilor și aplicațiilor digitale care promovează experiențe culinare autentice din Banat, susțin producătorii locali și meșteșugarii și oferă posibilitatea de rezervare online pentru experiențe gastronomice, culturale sau turistice.

Competiția este destinată platformelor care se adresează atât publicului național, cât și celui internațional și care contribuie activ la dezvoltarea durabilă a teritoriului. Pot fi înscrise platforme ce includ, printre altele, degustări de mâncare și vin, vizite la ferme sau unități de producție, cursuri de gătit, experiențe legate de meșteșuguri, trasee gastronomice sau de vin, piețe și târguri alimentare, precum și vizite la muzee și situri de patrimoniu culinar.

Evaluarea va fi realizată de un juriu internațional, care va analiza calitatea interfeței și accesibilitatea platformelor, sustenabilitatea și originalitatea conținutului, existența componentelor educaționale, legătura autentică cu patrimoniul local, creativitatea experiențelor prezentate și eficiența procesului de rezervare.

Platformele selectate vor beneficia de promovare internațională pe canalele oficiale IGCAT, certificare și vizibilitate globală ca exemple de bune practici în turismul gastronomic și cultural, precum și de oportunități de networking cu experți și comunități internaționale. Câștigătorii vor primi un certificat oficial și dreptul de utilizare a brandingului IGCAT.

Înscrierile se fac exclusiv online, prin formularul disponibil pe platforma IGCAT, iar rezultatele competiției vor fi anunțate pe 19 martie 2026, în regiunea Kvarner. Platformele înscrise în edițiile anterioare pot participa din nou. Deciziile juriului sunt finale.

Echipa Visit Timiș, partener constant al IGCAT, oferă sprijin și informații suplimentare celor interesați de înscriere, la adresa office@visit-timis.ro.

Citește: S-a aflat cauza decesului tânărului de 18 ani, care a murit după o petrecere de majorat. Ancheta continuă

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Niciun comentariu

Lasă un răspuns