UPDATE
Nicușor Dan a anunțat că a avut o convorbire telefonică cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, după incidentul de la Galați. Potrivit președintelui, discuția s-a concentrat pe măsurile necesare pentru întărirea apărării României, inclusiv prin suplimentarea sistemelor capabile să detecteze și să oprească dronele. Șeful statului a reafirmat că responsabilitatea pentru incident aparține Federației Ruse.
Președintele Nicușor Dan a convocat de urgență Consiliul Suprem de Apărare a Țării după ce o dronă rusească s-a prăbușit peste un bloc din Galați. În primul său mesaj după incident, șeful statului a acuzat direct Federația Rusă, a anunțat măsuri la nivel național și internațional și a explicat de ce aparatul de zbor nu a fost doborât de armata română.
Nicușor Dan a descris incidentul de la Galați drept cel mai grav care a afectat teritoriul României de la începutul invaziei rusești în Ucraina.
„Am convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării astăzi, la ora 11 pentru a discuta implicațiile celui mai grav incident care a afectat teritoriul național de la începutul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei. Vom dispune măsurile proporționale în raport cu Federația Rusă”, a transmis președintele.
Președintele a vorbit și despre oamenii afectați de incidentul de la Galați, unde zeci de locatari au fost evacuați după ce drona s-a prăbușit peste bloc. Președintele a transmis un mesaj de susținere pentru persoanele rănite și pentru familiile acestora și a promis că autoritățile vor oferi tot sprijinul necesar.
„Gândul meu se îndreaptă, în primul rând, către persoanele rănite, către familiile lor și către locatarii care au trăit clipe îngrozitoare în propriile lor case. Le mulțumesc pentru calmul cu care au răspuns acestei situații și îi asigur de tot sprijinul statului român”, a precizat liderul de la Cotroceni.
Nicușor Dan a acuzat direct Federația Rusă și a spus că nu există nicio ambiguitate privind responsabilitatea pentru incident.
„Declar, cu toată fermitatea, că responsabilitatea integrală pentru acest incident îi aparține Federației Ruse. Ceea ce s-a petrecut astăzi la Galați este consecința directă a războiului de agresiune dezlănțuit de Rusia împotriva Ucrainei, a modului iresponsabil și nediscriminatoriu în care Moscova operează aceste sisteme de armament în vecinătatea imediată a frontierelor NATO, precum și a disprețului sistematic față de dreptul internațional. Nu există nicio ambiguitate cu privire la autorul și la cauza acestei agresiuni”, a afirmat președintele.
Șeful statului a explicat și de ce drona nu a fost doborâtă după ce a intrat în spațiul aerian românesc. Potrivit acestuia, Forțele Armate Române aveau ordin să intervină, însă numai dacă operațiunea putea fi făcută fără riscul producerii de victime sau distrugeri la sol.
„Forțele Armate Române au acționat respectând procedurile care au fost stabilite pentru astfel de situații, având ordinul ferm de a doborî drona de îndată ce condițiile ar fi permis o astfel de operațiune fără riscul producerii de victime sau distrugeri la sol. După ce radarele armatei au detectat drona la intrarea în spațiul aerian național, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române și un elicopter IAR-330 SOCAT au urmărit drona în spațiul aerian național. Decizia de a nu angaja ținta a fost luată pentru că nu au existat condițiile care să permită distrugerea ei fără riscul periclitării accentuate a siguranței populației civile”, a explicat Nicușor Dan.
Președintele a anunțat că România și-a informat aliații din NATO și partenerii din Uniunea Europeană despre incident. De asemenea, autoritățile române au cerut sprijin suplimentar pentru protejarea spațiului aerian, inclusiv sisteme și echipamente capabile să detecteze și să oprească dronele care ar putea ajunge pe teritoriul țării.
Nicușor Dan a mai precizat că Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Interne, Departamentul pentru Situații de Urgență și Serviciul Român de Informații au fost mobilizate, alături de autoritățile locale, pentru gestionarea consecințelor la fața locului.
Totodată, a fost declanșată o anchetă completă privind împrejurările în care drona s-a prăbușit peste blocul din Galați. Specialiștii vor analiza fragmentele recuperate pentru a identifica tipul de armament folosit și traiectoria aparatului de zbor.










