Emoții, aplauze și zeci de baloane galbene ridicate spre cer au marcat festivitatea de seara trecută a Școlii Gimnaziale Nr. 30 „Școala Soarelui” din Timișoara, unde elevii claselor a VIII-a și-au luat rămas-bun de la anii de gimnaziu. Printre absolvenții premiați s-au aflat și cei 11 elevi care au încheiat cei patru ani de studiu cu media generală 10 și au primit titlul de șef de promoție.
După premierea fiecărei clase, organizatorii au pregătit un moment special dedicat celor 11 șefi de promoție. Chemați împreună pe scenă, aceștia au primit diplome și premii speciale pentru rezultatele obținute de-a lungul celor patru ani de gimnaziu.
„Este o generație care face cinste școlii noastre, o generație cum școala nu a mai avut de când și-a deschis porțile, acum 28 de ani. O generație care vine astăzi în fața dumneavoastră cu 11 elevi care au încheiat cei patru ani de gimnaziu cu media generală 10, 11 șefi de promoție”, a declarat directoarea unității de învățământ.
Cei 11 șefi de promoție ai generației 2025-2026 sunt: Brebu Dragoș George, Ciuruș Adelina, Goția Alexandru Mihai, Stiriu Dorian, Nestorovici Goran, Suru Andra Miruna, Santa Lidia Elena, Stana Natalia, Blaj Natalia Alexandra, Pană Antonia Maria și Dume-Fitor Karina.
Festivitatea a inclus și un moment simbolic, predarea cheii școlii către reprezentanții claselor a VII-a, cei care vor deveni anul viitor absolvenții unității de învățământ. Prin acest gest, elevii care își încheie acum anii de gimnaziu au transmis ștafeta următoarei generații.
Pe parcursul ceremoniei au fost rostite mesaje de mulțumire și încurajare pentru absolvenți, iar reprezentanții elevilor au transmis, la rândul lor, gânduri de recunoștință către profesori și familii pentru sprijinul oferit de-a lungul anilor.
„Îmi amintesc de fiecare glumă, poreclă, bătăile cu apă, repetițiile dinaintea testelor, dar și momentele din care am avut de învățat. Am avut parte de suișuri și coborâșuri, însă am rămas împreună și am învățat unele dintre cele mai valoroase lecții, cele ale prieteniei”, a transmis una dintre elevele care au încheiat gimnaziul cu media generală 10.
La final, zecile de baloane galbene lansate simultan spre cer au marcat simbolic despărțirea de anii de gimnaziu și începutul unui nou drum pentru absolvenți, cel al liceului.










