Un tânăr de 23 de ani a fost prins de polițiști, noaptea trecută, în timp ce gonea cu 192 de kilometri pe oră pe Calea Martirilor din Timișoara. Totul s-a întâmplat în jurul orei 02:00, când polițiștii rutieri l-au observat în trafic. Pe lângă viteza uriașă, șoferul avea și un comportament agresiv la volan.
La un moment dat, tânărul ar fi pornit de la semafor și a continuat să accelereze tot mai tare. Pe tronsonul dintre strada Lidia și strada Muzicescu, aparatul radar a indicat 192 km/h.
Cursa de noapte l-a costat scump. Șoferul a primit o amendă de 4.108,75 lei și a rămas fără permis timp de 5 luni. Pentru viteza excesivă, dreptul de a conduce i-a fost suspendat pentru 120 de zile, iar comportamentul agresiv i-a mai adus încă 30 de zile.
Pentru abaterea legată de viteză, dovada care i-a înlocuit permisul a fost eliberată fără drept de circulație.
„Din verificările efectuate, s-a stabilit că acesta ar fi plecat de la semafor și ar fi continuat deplasarea cu o viteză mult peste limita legală, manifestând totodată un comportament agresiv în trafic.
Pentru abaterile constatate, conducătorul auto de 23 de ani a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare totală de 4.108,75 lei. Totodată, polițiștii au dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă totală de 150 de zile, respectiv 120 de zile pentru depășirea cu mai mult de 70 km/h a limitei legale de viteză și 30 de zile pentru comportamentul agresiv în trafic.
Pentru abaterea privind viteza, a fost eliberată dovadă înlocuitoare a permisului de conducere fără drept de circulație”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.











