Finalul lunii martie a adus două intervenții aproape consecutive ale polițiștilor rutieri din Petroșani, după ce doi șoferi din Petrila au fost depistați conducând sub influența substanțelor psihoactive.
Totul a început în 30 martie, în jurul orei 11:30, când un bărbat de 31 de ani a fost oprit în trafic pe o stradă din municipiu. Testarea rapidă a indicat un rezultat pozitiv, iar suspiciunile polițiștilor aveau să fie confirmate câteva zile mai târziu, pe 1 aprilie, când analizele toxicologice au arătat clar prezența substanțelor interzise în organism.
Nici 24 de ore nu au trecut, iar un nou caz a ieșit la iveală. În noaptea de 31 martie, în jurul orei 22:40, pe DN 66, polițiștii au oprit un alt autoturism. La volan, un tânăr de 26 de ani, tot din Petrila. Și de această dată, aparatul a indicat consum de substanțe interzise. Conducătorul auto a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice, iar rezultatul final, emis tot pe 1 aprilie, a confirmat prezența drogurilor.
În ambele situații, polițiștii au reținut permisele de conducere și au deschis dosare penale pentru conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor interzise.



