În ultima săptămână, patru șoferi au fost reținuți în Timișoara pentru abateri rutiere grave, după ce polițiștii au descoperit cazuri de alcool la volan și conducere fără permis. Toate cele patru situații au fost înregistrate în perioada 23–29 martie.
Primul caz a fost înregistrat pe 23 martie, pe Calea Lugojului, unde un bărbat de 57 de ani a fost prins circulând cu 104 km/h într-o zonă cu limită de 70 km/h. În urma testării cu aparatul etilotest, acesta avea o alcoolemie de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.
O zi mai târziu, pe 24 martie, un alt șofer, în vârstă de 55 de ani, a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale. Verificările au arătat că acesta nu avea dreptul de a conduce, iar testarea alcooltest a indicat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Nu peste mult timp, a fost depistat încă un șofer, în vârstă de 59 de ani, care conducea și băut, și cu permisul anulat. Polițiștii l-au prins pe strada Vasile Cârlova cu o alcoolemie de 0,34 mg/l.
Ultimul caz a avut loc pe strada Surorile Martir Caceu. Un alt bărbat de 41 de ani a fost prins la volan deși avea permisul suspendat.
Toți cei patru bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis. Aceștia au fost introduși în arestul IPJ Timiș, urmând ca procurorii să dispună măsurile legale care se impun în fiecare caz.
,,În perioada 23 – 29 martie 2026, polițiștii Biroului Rutier Timișoara, sub coordonarea procurorilor de caz au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de patru bărbați, cu vârste cuprinse între 41 și 59 de ani, cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice”, transmite IPJ Timiș.