Au încercat să evite confiscarea țigărilor, dar și-au complicat singuri situația. Doi șoferi străini s-au ales cu dosare penale la Orșova, după ce au încercat să le dea bani polițiștilor de frontieră pentru a închide ochii la neregulile descoperite în timpul unor controale. Totul s-a întâmplat în mai puțin de 24 de ore.
Primul incident a avut loc pe DN6, în zona municipiului Orșova, unde polițiștii de frontieră au oprit pentru control o mașină condusă de un cetățean bulgar.
În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit 146 de pachete de țigări. După ce a aflat că acestea urmează să fie confiscate și că va fi sancționat, șoferul ar fi încercat să rezolve situația oferind 300 de euro.
Nici măcar o zi mai târziu, polițiștii s-au confruntat cu o situație asemănătoare. De această dată, a fost oprit un microbuz condus de un cetățean turc.
La verificarea vehiculului au fost găsite șase pachete de țigări peste limita legală admisă. După ce i s-a comunicat că țigările vor fi confiscate, șoferul a încercat să evite sancțiunile oferind 50 de euro.
În ambele cazuri au fost întocmite dosare pentru dare de mită, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz.










