Depășire periculoasă, ieri, pe DN6, în Timiș, după ce o șoferiță de 29 de ani a acroșat o altă mașină și a proiectat-o în afara șoselei. Manevra riscantă nu a fost însă singura problemă. Când au oprit-o și au testat-o, polițiștii au descoperit că femeia se urcase băută bine la volan.
Totul s-a întâmplat în jurul orei 18:00. Femeia circula pe DN6 și, la un moment dat, ar fi încercat să depășească o altă mașină. În timpul manevrei a acroșat-o, iar impactul a proiectat mașina în afara șoselei.
Din fericire, de această dată totul s-a încheiat doar cu pagube materiale și nimeni nu a fost rănit.
Șoferița a fost oprită ulterior de polițiști, la 13 kilometri distanță de locul în care avusese loc accidentul. Testarea avea să arate că depășirea riscantă nu era singura problemă. Femeia consumase serios alcool înainte să se urce la volan, iar aparatul etilotest a indicat nu mai puțin de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Drumul ei s-a încheiat aici. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, iar femeia de 29 de ani a fost reținută pentru 24 de ore.
„În fapt, la data de 28 septembrie a.c., în jurul orei 18:00, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control al traficului rutier pe DN6, în județul Timiș, polițiștii au oprit pentru control, la km 599, un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 29 de ani.
Anterior opririi, în timp ce se deplasa pe DN6, la km 612, aceasta ar fi efectuat o manevră de depășire a unui alt autoturism, moment în care l-ar fi acroșat, iar în urma impactului autoturismul respectiv a fost proiectat în afara părții carosabile.
În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.
În urma testării acesteia cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.











