Sorin Grindeanu a vorbit astăzi, la Timișoara, despre relația cu premierul Ilie Bolojan. Chiar dacă ultima lor întâlnire a avut loc joi dimineață, la o cafea, președintele PSD nu s-a ferit să critice dur guvernarea, folosind ironic eticheta de „mare reformator al României”.
„La Palatul Victoria am vorbit, joi dimineață am băut o cafea. În urma reducerilor de ospătari de acolo, mă gândeam să vin cu cafeaua de acasă, glumesc”, a ironizat Grindeanu reforma administrativă a premierului.
Liderul PSD a demontat ulterior conceptul de reformă promovat de Bolojan.
„E foarte frumos să pari marele reformator al României, dar în realitate lucrurile stau cu totul altcumva. Să dai oamenii afară e reformă? Aia e concediere în masă. Reforma înseamnă digitalizare, comasări de localități și servicii mai bune cu costuri mai mici. Nu disponibilizări”, transmite președintele social-democraților.
Grindeanu a folosit termeni extrem de duri când a venit vorba despre intenția de a vinde companii de stat profitabile și a catalogat acest proces drept un jaf mascat.
„Să vinzi companiile profitabile pe repede înainte, fără ca miniștrii titulari să fie înștiințați, ăsta este adevăratul șobolănism. Asta este guvernare într-o coaliție?”, a întrebat retoric social-democratul.
Nici gestionarea banilor europeni nu a scăpat de critici. Grindeanu a ridicat semne de întrebare asupra programului SAFE, în valoare de 16 miliarde de euro, bani pe care românii îi vor returna cu dobândă.
„Din 16 miliarde, 4 merg în autostrăzi, ceea ce e bine. Dar restul de 12? Merg acele miliarde în economia României sau facem shopping și cumpărăm de la alții? Asta e reformă?”, a adăugat Sorin Grindeanu.
Acesta acuză faptul că România riscă să devină o simplă piață de desfacere pentru produsele străine, pe bani împrumutați.


