Două secții de psihiatrie și un centru pentru adicții la Moșnița. Alin Popoviciu a discutat proiectul cu un specialist britanic

Denisa Crintea - reporter Pagina de Timiș
Denisa Crintea
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe...
2 Min Read
Proiect major în Timiș: Două secții de psihiatrie și un centru pentru adicții la Moșnița Nouă

Noul spital de psihiatrie din Moșnița intră într-o nouă etapă. Alin Popoviciu, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, s-a întâlnit cu dr. Nistor Becia, psiholog clinician stabilit în Marea Britanie, care va analiza proiectul și va veni cu recomandări despre felul în care ar trebui organizată viitoarea unitate medicală.

Discuțiile au vizat atât modul în care va funcționa spitalul, cât și experiența pe care specialiștii britanici ar putea să o aducă în proiect. Nistor Becia este Adjunct al Lordului Locotenent pentru comitatul West Glamorgan și Membru al Ordinului Imperiului Britanic.

Planurile prevăd două secții de psihiatrie și un centru pentru adulții care se confruntă cu adicții. În același loc ar urma să fie oferite servicii de psihiatrie, dar și tratament specializat pentru dependențe.

În perioada următoare, Nistor Becia ar urma să lucreze alături de proiectanți și să analizeze inclusiv traseul pacienților prin spital, legătura dintre secții și felul în care vor fi folosite spațiile. Ideea este ca unitatea să fie gândită cât mai practic atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical.

„Expertiza internațională și schimbul de bune practici pot face diferența într-un proiect de asemenea anvergură. Experiența domnului dr. Becia reprezintă, în acest context, un sprijin important pentru echipa noastră”, a transmis Alin Popoviciu.

Spitalul urmează să fie amenajat în fostul Castel Royal din Moșnița Nouă, clădire cumpărată de CJ Timiș. Ulterior, aceasta a fost dată în administrarea Spitalului Județean Timișoara, care pregătește transformarea spațiului într-o unitate dedicată sănătății mintale.

Proiectul ar putea deschide și o colaborare mai largă între Spitalul Județean Timișoara și specialiști sau instituții medicale din Țara Galilor și Regatul Unit, cu schimb de experiență și bune practici în domeniul sănătății mintale.

„La Moșnița avem oportunitatea de a construi nu doar o clădire modernă, ci un centru de referință pentru sănătatea mintală, în care infrastructura, expertiza medicală, tehnologia și, mai presus de toate, respectul față de pacient să fie puse în centrul proiectului”, a conchis vicepreședintele Consiliului Județean Timiș.

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe informare corectă și relevantă.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns