Spitalul Județean Timișoara lansează un amplu program de screening al cancerului colorectal. Prevenția și tratamentul precoce, principalele priorități

2 Min Read
Foto: Canva

Spitalul Județean Timișoara lansează un program regional de screening pentru populația vulnerabilă, finanțat cu peste 35 de milioane de lei

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara a semnat un contract de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, privind organizarea unui program regional de prevenție, diagnostic și tratament precoce al cancerului colorectal în regiunea Vest. Proiectul intitulat „ROCCAS 4 V” este finanțat prin Programul Sănătate, Prioritatea 1 și urmărește consolidarea serviciilor preventive și a asistenței medicale ambulatorii.

Efectele urmărite includ reducerea disparităților în sănătate pentru populația vulnerabilă din Regiunea Vest, printr-un program de screening colorectal funcțional, bine organizat și susținut logistic. Proiectul vizează mobilizarea a 31.575 de persoane vulnerabile, dintre care 25.260 vor beneficia de testarea FIT și/sau completarea unui chestionar de risc. Pentru cazurile care necesită investigații suplimentare, sunt prevăzute 1.266 de colonoscopii efectuate în trei centre regionale noi, înființate și dotate în cadrul investiției.

Impactul așteptat este substanțial. Extinderea investigațiilor de screening va permite depistarea leziunilor precanceroase în stare precoce. Detectarea cancerului colorectal în stadii timpurii crește semnificativ rata de supraviețuire și reduce presiunea pe sistemul sanitar. Noile centre vor opera cu echipamente moderne: linii de endoscopie 4K, colonoscoape de ultimă generație, sisteme de imunohistochimie și ecografie.

Proiectul se bazează și pe o componentă digitală esențială

Platforma „ROC” va permite o gestionare unitară a participanților, de la înscriere până la raportarea indicatorilor. În practică, asta înseamnă trasabilitate, reducerea erorilor administrative și o coordonare eficientă între toți actorii implicați: medici de familie, ONG-uri, personal medical din centrele de prevenție și instituții sanitare.

Valoarea proiectului este de 35.638.262,11 lei, din care 35.155.336,29 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din fonduri europene. Proiectul se va implementa perioada august 2025 – septembrie 2029.

Citește: Peste 3 milioane de euro ajung în Timiș. ATI-ul Spitalului Județean, dotat cu echipamente moderne printr-un parteneriat cu Ungaria

Niciun comentariu

Lasă un răspuns