Tehnici moderne, recuperare rapidă și intervenții complexe realizate cu expertiză de top pentru pacientele din întreaga regiune
Secția de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara se afirmă ca un centru de referință regional pentru intervenții ginecologice complexe, realizate prin tehnici moderne și sigure, cu accent major pe chirurgia minim-invazivă.
În prezent, aproximativ 90% dintre intervențiile Secției a II-a de Obstetrică-Ginecologie sunt efectuate laparoscopic, oferind pacientelor tratamente eficiente și o recuperare rapidă. Excepție fac cazurile de cancer de col uterin sau formele avansate de cancer ovarian, care necesită abordare chirurgicală clasică.
Secția gestionează constant cazuri complexe, inclusiv din alte județe, tratând atât patologii oncologice ginecologice, cât și afecțiuni benigne precum fibroame, adenomioză sau endometrioză profundă, intervenții ce presupun un nivel ridicat de expertiză chirurgicală.
„Nu refuzăm niciodată cazuri, indiferent de gradul lor de dificultate. Avem tot ceea ce ne trebuie pentru a oferi pacientelor tratamente moderne, sigure și eficiente”, a declarat prof. univ. dr. Laurențiu Pirtea.
Un element de noutate îl reprezintă utilizarea tehnicii vNOTES, o metodă chirurgicală hibridă, laparoscopică, cu acces transvaginal, introdusă la Spitalul Municipal Timișoara în 2024. Unitatea se numără printre primele din România care au implementat această abordare, fiind realizate deja aproximativ 150 de intervenții prin această metodă.
„Diferența față de laparoscopia convențională este că pacienta nu are nici măcar acele mici cicatrici abdominale. Beneficiile sunt majore: mai puțină durere, confort postoperator crescut și o recuperare mult mai rapidă”, explică prof. dr. Pirtea.
Tehnica este deosebit de utilă pentru pacientele supraponderale sau cele cu intervenții abdominale anterioare, unde riscul de aderențe este crescut, iar accesul clasic poate fi dificil.
Ambulatorul Integrat de Obstetrică-Ginecologie se află pe Bd. 16 Decembrie 1989, nr. 22-24, iar programările se pot face la 0256.495.150 sau online pe platforma Spitalului Municipal Timișoara.
Zelenski, discuții-cheie cu Nicușor Dan despre securitatea energetică a regiunii