Autoritățile intensifică supravegherea pentru a proteja parcările și mediul. Amenzile pentru abandonarea deșeurilor pot ajunge până la 6.000 de lei
Drumurile naționale sunt tot mai des transformate în gropi ilegale de deșeuri: saci cu moloz, piese de mobilier vechi sau electrocasnice stricate sunt abandonate în parcări.
Pentru a stopa acest fenomen, autoritățile au instalat camere de supraveghere în mai multe parcări. Scopul acestora nu este doar descurajarea, ci identificarea și sancționarea celor care încalcă legea.
Conform OG nr. 43/1997 și HG nr. 1061/2008, în zona de siguranță a drumurilor și podurilor, pe locurile de parcare, oprire și staționare, aruncarea deșeurilor este interzisă. Amenda poate ajunge până la 6.000 lei, iar autoritățile pot dispune confiscarea mijlocului de transport.
La Izvin, pe DN 6, mai multe persoane au fost surprinse aruncând saci cu polistiren. Ele au fost identificate și vor răspunde în fața legii.
Cei care tratează parcările ca pe o rampă de gunoi sunt filmați și sancționați. Lipsa de respect față de comunitate și mediu nu rămâne nepedepsită.
Dacă aveți de aruncat mobilier, electrocasnice sau resturi din construcții, folosiți centrele de colectare, campaniile organizate sau serviciile de salubritate. Este mai simplu și mai ieftin să respectați legea decât să plătiți amenda.
Citește: Poliția Locală lovește din nou! Sute de amenzi pentru mizerie în oraș

