O negociere contracronometru, purtată în această dimineață pe marginea unui bloc dezafectat din Deva, s-a transformat într-o tragedie într-o fracțiune de secundă. Un tânăr de 21 de ani, care amenința că se aruncă în gol, a căzut de la înălțime sub privirile salvatorilor, după aproape o oră în care s-a încercat cu disperare salvarea lui.
Totul a început în jurul orei 09:30, când trecătorii care l-au observat pe marginea clădirii au sunat imediat la 112. În zonă au ajuns rapid polițiști, jandarmi, pompieri, ambulanțe și negociatorii din cadrul IPJ Hunedoara.
Intervenția a fost una extrem de delicată. Tânărul le-ar fi transmis salvatorilor că se va arunca dacă cineva încearcă să se apropie prea mult de el. Din acest motiv, echipele de intervenție au fost nevoite să păstreze distanța și să încerce să îl calmeze doar prin discuții și tehnici de negociere.
La un moment dat, în încercarea de a-l convinge să coboare, în discuții au fost implicate și două persoane apropiate băiatului.
După aproape o oră de negocieri, tânărul s-a dezechilibrat și a căzut în gol. Impactul a fost extrem de violent.
Medicii de pe ambulanță l-au preluat imediat, l-au stabilizat la fața locului și l-au transportat de urgență la Spitalul Județean din Deva. În prezent, tânărul se află în stare gravă, iar medicii încearcă să îi salveze viața.
Polițiștii au deschis o anchetă și continuă cercetările pentru a stabili ce l-a împins pe tânăr să recurgă la acest gest și circumstanțele exacte în care s-a produs căderea.










