Tânăr de 19 ani reținut pentru tâlhărie, la Lugoj. A lovit pentru două pachete de țigări

Știri din Timișoara-Pagina de Timiș
Redacția Pagina de Timiș
Redacția Pagina de Timiș este echipa editorială a publicației Pagina de Timiș. Articolele semnate de redacție sunt realizate pe baza informațiilor oficiale, comunicatelor instituțiilor publice, documentării...
2 Min Read

Tânăr de 19 ani a bătut un angajat de magazin și a fugit cu țigările! Polițiștii l-au identificat și reținut în aceeași zi

Scene de groază s-au petrecut într-un magazin de pe strada Timișorii din Lugoj! Un tânăr de doar 19 ani a fost reținut de polițiști după ce a încercat să fure două pachete de țigări și, surprins de un angajat, a reacționat violent. Nu s-a dat înapoi de la agresiune fizică pentru a-și asigura scăparea!

Totul s-a petrecut luni, 9 iunie 2025, în plină zi. Potrivit anchetatorilor, tânărul a intrat într-o societate comercială cu gândul de a pleca fără să plătească. În momentul în care a fost surprins de un angajat al magazinului, individul nu s-a sfiit să recurgă la violență pentru a scăpa cu prada, mai exact cu două pachete de țigări.

Potrivit IPJ Timiș, suspectul a aplicat lovituri violente angajatului care a încercat să-l oprească. După altercație, acesta a fugit într-o direcție necunoscută, lăsând în urmă confuzie și panică.

,,Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde în urma verificărilor efectuate, au constatat faptul că persoana în cauză ar fi fost surprinsă de un angajat al societății, moment în care, prin exercitarea de acte de violență asupra acestuia, ar fi reușit să fugă într-o direcție necunoscută. Ulterior, în urma activităților informativ-operative, polițiștii au reușit depistarea și identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei, respectiv un tânăr de 19 ani. În urma probatoriului administrat în cauză, la aceeași dată, tânărul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie. ” transmite IPJ Timiș.

Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs evenimentul.

Citește : Condițiile USR pentru o eventuală creștere a taxelor. Dominic Fritz vorbește despre cooperarea cu PSD la guvernare

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Redacția Pagina de Timiș este echipa editorială a publicației Pagina de Timiș. Articolele semnate de redacție sunt realizate pe baza informațiilor oficiale, comunicatelor instituțiilor publice, documentării editoriale și verificării din surse publice.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns