Tupeu fără margini din partea unui tânăr de 22 de ani din Caraș-Severin. La doar câteva ore după ce a fost prins în flagrant în timp ce încerca să fure plăcuțe de înmatriculare, acesta a fost oprit din nou de polițiști, de această dată la volanul unei mașini fără numere și fără să dețină permis de conducere.
Totul a început noaptea trecută în jurul orei 22:00, când polițiștii din Oțelu Roșu l-au prins în flagrant în timp ce încerca să smulgă plăcuțele de înmatriculare de pe o mașină. Planul i-a fost dat peste cap de alarma autoturismului, așa că a fugit și a trecut la o altă mașină, de unde a reușit să fure numerele. Oamenii legii l-au prins și au găsit plăcuțele furate asupra lui. Acesta a recunoscut că voia să le pună pe o mașină care nu mai avea drept de circulație.
Tânărul nu s-a potolit nici după ce a fost prins de polițiști. Câteva ore mai târziu, în jurul orei 03:30, polițiștii l-au tras pe dreapta pe DN 68, în localitatea Zăvoi, după ce l-au văzut circulând cu o mașină fără numere de înmatriculare.
Spre surprinderea agenților, la volan se afla exact același tânăr de 22 de ani. La o verificare rapidă în baza de date, polițiștii au descoperit că individul nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat, conducere fără permis și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat. Cercetările continuă în acest caz.
„La data de 15 iunie 2026, în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Oțelu Roșu au surprins în flagrant un tânăr de 22 de ani, în timp ce ar fi încercat să sustragă plăcuțele cu numărul de înmatriculare de pe un autoturism aparținând unui bărbat de 47 de ani.
Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că tânărul nu ar fi reușit să sustragă plăcuțele de înmatriculare din cauza sistemului de alarmă al autoturismului, însă ulterior ar fi încercat să sustragă plăcuțele cu numărul de înmatriculare de la un alt autoturism, moment în care a fost depistat de polițiști.
Asupra tânărului a fost găsit un set de plăcuțe cu număr de înmatriculare aparținând unui autoturism proprietatea unui bărbat de 64 de ani, din Oțelu Roșu, pe care acesta l-ar fi sustras cu intenția de a le monta pe un alt autoturism al cărui drept de circulație pe drumurile publice era suspendat.
Ulterior, la data de 16 iunie 2026, în jurul orei 03.40, polițiștii din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene, în timp ce desfășurau activități pe DN 68, în localitatea Zăvoi, au observat un autoturism care circula fără a avea plăcuțe cu numărul de înmatriculare montate.
Polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire, iar la volanul autoturismului a fost identificat același tânăr de 22 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au stabilit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, transmit reprezentanții IPJ Caraș Severin.










