Un tânăr de numai 21 de ani a fost săltat în trafic, la intrarea în România, după ce a fost prins în flagrant cu peste 7 kilograme de canabis. Acesta venea din Spania cu o cursă de transport persoane. Drogurile erau destinate vânzării, însă călătoria tânărului s-a încheiat la graniță, unde a fost prins de anchetatori.
Polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate Arad, sprijiniți de polițiștii de frontieră de la Nădlac și de cei din IPJ Arad, l-au oprit seara trecută. Asupra tânărului a fost descoperită o cantitate impresionantă de canabis.
Tânărul a fost reținut marți pentru 24 de ore. Acesta este cercetat pentru trafic internațional și intern de droguri de risc. Procurorii DIICOT Arad au cerut Tribunalului Arad arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
„La data de 13 octombrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 21 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional și intern de droguri de risc.
Măsura a fost luată după ce, în seara de 12.10.2026, inculpatul, pasager al unei curse de transport persoane, pe ruta Spania – România, a fost prins în flagrant, la intrarea în țară, în timp ce deținea și transporta cantitatea de peste 7 kilograme canabis, destinată comercializării”, se arată în comunicatul DIICOT.














