Un tânăr de 21 de ani ar fi profitat de un moment de neatenție într-un magazin de pe bulevardul Dâmbovița din Timișoara și ar fi plecat cu o borsetă care nu-i aparținea. A luat-o din toaletă și s-a făcut nevăzut. Înăuntru erau 300 de lei, carduri bancare și mai multe chei.
Alarma a fost dată miercuri, 30 septembrie, în jurul orei 16:45, de o femeie care a anunțat polițiștii că o persoană necunoscută ar fi intrat în magazin și ar fi plecat cu borseta.
Nu era însă goală. În interior se aflau 300 de lei, mai multe carduri bancare și chei de acces. Polițiștii au început imediat verificările și au pornit pe urmele suspectului.
Cercetările i-au dus la un tânăr de 21 de ani, bănuit că ar fi cel care a pus mâna pe borsetă. La numai o zi după furt, pe 1 octombrie, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și dus în arest.
Tânărul este cercetat pentru furt, iar ancheta continuă pentru a se stabili întreaga sa activitate.
„În fapt, la data de 30 septembrie 2026, în jurul orei 16:45, polițiștii au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale, situată pe bulevardul Dâmbovița, din municipiul Timișoara, iar dintr-o încăpere destinată grupului sanitar ar fi sustras o borsetă ce conținea mai multe carduri bancare, chei de acces și suma de 300 de lei.
În urma activităților desfășurate și a probatoriului administrat, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, un tânăr, în vârstă de 21 de ani”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.











