Tătici în sala de nașteri la Odobescu. Avertismentul medicilor: „Nu orice tată este pregătit”

Mihaela Stegărescu, reporter Pagina de Timiș
Mihaela Stegărescu
Mihaela Stegărescu este reporter la www.paginadetimis.ro , pasionată de poveștile oamenilor și de tot ceea ce se întâmplă în comunitatea din Timiș. Scrie despre realitățile de...
3 Min Read

Tăticii din Timișoara au posibilitatea de a fi prezenți în sala de naștere alături de partenerele lor, la Noua Maternitate Odobescu. Această opțiune este valabilă atât pentru nașterile naturale, cât și pentru anumite operații de cezariană, respectând însă reguli stricte pentru siguranța mamei și a bebelușului.

Echipa medicală susține că sprijinul partenerului reprezintă un factor important în starea de spirit a femeilor. Femeile care se simt susținute în timpul travaliului percep durerea la o intensitate mai mică. Mai mult, prezența tatălui ajută la scurtarea travaliului și scade șansele de a fi nevoie de intervenții medicale suplimentare, corpul eliberând hormoni care ajută nașterea să decurgă mai ușor.

Medicii atrag atenția că decizia trebuie analizată foarte bine, deoarece nu toți bărbații sunt pregătiți pentru această experiență.

„Nu orice tată este pregătit pentru această experiență. Expunerea bruscă la un mediu clinic intens, la durerea vizibilă a partenerei sau la o situație de urgență poate genera anxietate acută, disociere sau leșin, fenomene reale, cu impact și asupra echipei. De aceea, pregătirea antenatală a cuplului nu este opțională, este parte din îngrijirea prenatală de calitate”, transmite echipa medicală.

În cazul operațiilor de cezariană, regulile sunt și mai stricte. Tatăl trebuie să poarte echipament special de protecție, va fi așezat doar la capul mamei și nu va avea contact vizual cu operația în sine.

Pentru a primi accesul alături de mamă, viitorii tătici trebuie să pregătească un dosar cu un set de documente. Acesta trebuie să conțină cererea scrisă a viitoarei mămici prin care solicită prezența partenerului, un aviz psihologic și o adeverință medicală eliberată de medicul de familie. De asemenea, tatăl trebuie să fie perfect sănătos, fără boli contagioase sau infecții respiratorii, motiv pentru care este necesar un triaj epidemiologic. Totodată, dosarul trebuie să includă acordul medicului obstetrician și dovada achitării unei taxe de 100 de lei la registratura spitalului.

Noua Maternitate Odobescu este parte a Spitalului Clinic Municipal. Dincolo de taxa de acces pentru însoțitor, toate serviciile medicale oferite mamelor și nou-născuților sunt complet gratuite.

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Mihaela Stegărescu este reporter la www.paginadetimis.ro , pasionată de poveștile oamenilor și de tot ceea ce se întâmplă în comunitatea din Timiș. Scrie despre realitățile de zi cu zi, despre administrație, evenimente și situațiile care contează cu adevărat pentru cititori.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns